Înapoi

Salariul în plic: pericolul muncii ilegale

07 Noiembrie, 2021 16426
Salariul în plic: pericolul muncii ilegale

Deși suntem un blog care respectă legea, astăzi vom vorbi despre angajatorii care nu o respectă. Și anume, despre cei care plătesc salarii "în plicuri". De ce este ilegal, merită să lucrezi pentru un astfel de angajator și ce să faci dacă nu-ți place acest lucru?
 

Salariul "în plic" este o încălcare a drepturilor angajatului


Conform calculelor serviciului fiscal, aproximativ 30% dintre angajatorii din Republica  Moldova își pun angajații în fața unei alegeri: dacă doriți să lucrați oficial, veți primi mai puțin. Un angajat cheltuiește aproximativ 20% din salariu  pentru plata impozitelor, alte 24% sunt plătite de angajator – acestea sunt regulile principiului "net-brut".

Cel mai adesea, angajatorul oferă o astfel de schemă: rata minimă garantată (2.935 lei pentru 2021), sau chiar mai puțin din aceasta o primiți pe card, restul vă plătim în numerar. Fie așa, fie deloc. E posibil și deloc – ceilalți angajatori necinstiți pur și simplu angajează fără contract individual de muncă: angajatul primește plicul cu bani fără nici o reținere salarială în fondurile sociale.

Pe de o parte, pare avantajos. Dar este doar un stereotip. Acceptând să primească salariul "în plic", angajatul renunță la:
  1. Pensie decentă;
  2. Pachet social normal și servicii medicale (nu-i poliță, nu-s servicii);
  3. Concediu de odihnă plătit;
  4. Posibilitatea de a lua credit;
  5. Diverse indemnizații;
  6. Stabilitate la locul de muncă.

Și, în sfârșit, autorespectul. Să primești aceleași 8.000 în plic și să le primești pe card – sunt două lucruri diferite. Astăzi agajatorul vrea și plătește, mâine nu va dori și nu va plăti, iar angajatul nu va putea demonstra nimănui nimic, întrucât conform contractului individual de muncă, acesta lucrează 40 de ore pe săptămână pentru 2 mii și jumătate de lei.

Mulți, dându-și seama de ilegalitatea care are loc, fie își dau demisia, fie tolerează în continuare, fără a ști că au în mâinile lor toate mecanismele pentru a lupta împotriva angajatorului care încalcă legea. Mai ales când acest lucru poate fi făcut anonim.
 

Ce să faci dacă primești salariul "în plic"?

 

Dacă discuțiile cu angajatorul nu sunt eficiente, nu sunteți membru al sindicatului și nu aveți idee ce să faceți, dar vreți să fiți auzit, trebuie să vă adresați la Inspectoratul de Stat al Muncii.

Site-ul Inspectoratului de Stat al Muncii
Telefonul: 022 499400
Adresa: MD-2068, mun. Chișinău, str. Miron Costin 17/2
e-mail: secretariat@im.gov.md


Codul Muncii al Republicii Moldova cuprinde norme juridice care permit rezolvarea unei astfel de probleme în mod anonim. Priviți singuri:

Activitatea Inspectoratului de Stat al Muncii este reglementată de Legea nr. 140 din 10.05.2001. Aceasta prevede că ISM exercită control de stat asupra respectării actelor legislative şi a altor acte normative în domeniul muncii, securității și sănătății în muncă, la întreprinderi, instituţii şi organizaţii, cu orice tip de proprietate şi formă juridică de organizare la persoane fizice care angajează salariaţi, precum şi în autorităţile administraţiei publice centrale şi locale denumite în continuare angajatori.

În același timp, în conformitate cu prevederile primului aliniat al articolului 9 din Legea nr. 140/2001, Inspectoratul Muncii este obligat:
  • să se călăuzească în activitatea sa de legislaţie;
  • să păstreze confidenţialitate asupra sursei oricărei reclamaţii care semnalizează încălcarea dispoziţiilor actelor legislative şi ale altor acte normative din domeniul muncii, securității și sănătății în muncă şi să nu dezvăluie angajatorului faptul că respectivul control a fost efectuat în urma unei reclamaţii;
  • să păstreze confidenţialitate, conform legislaţiei, asupra informaţiilor care reprezintă secrete de stat sau secrete comerciale şi care i-au devenit cunoscute în exerciţiul funcţiunii;
  • să fie obiectiv şi imparţial, să nu se manifeste în calitate de mediator sau arbitru în soluţionarea conflictelor de muncă;
  • să nu aibă nici un fel de interes, direct sau indirect, legat de angajatorii care se află sub incidenţa controlului său.

Ceea ce demonstrează că angajații au dreptul să se adreseze anonim la Inspectoratul de Stat al Muncii.
 

Ce riscă angajatorul?

 

Angajatorul riscă o pedeapsă aspră – aceasta poate varia de la o amendă până la încetarea activității.

Deschidem Codul Muncii al Republicii Moldova. Încălcările legislației muncii încep cu articolul 55, care definește un șir de acțiuni ilegale, inclusiv:
  1. Neacordarea garanțiilor și compensațiilor prevăzute de lege;
  2. refuzul angajatorului de a elibera certificatul cu privire la muncă şi salariu (care se sancţionează cu amendă de la 30 la 60 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 70 la 120 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 150 la 240 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice).

De asemenea:
  • prestarea muncii de către o persoană fără a avea încheiat un contract individual de munca în formă scrisă;
  • stabilirea şi achitarea unui salariu sub nivelul minim garantat de stat sau stabilit prin contractul colectiv/convenţia de muncă;
  • neachitarea adaosurilor, a sporurilor, a plăţilor de compensare, inclusiv a premiilor prevăzute de lege, de regulamentele aprobate de angajator, de contractul colectiv/convenţia de muncă, de contractul individual de muncă.

Toate acestea presupun aplicarea unei amenzi de la 70 la 120 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 150 la 240 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 260 la 400 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice.

Dar cel mai mult ne interesează articolele 55(1) și 55(2).

 
Articolul 55(1). Utilizarea muncii nedeclarate
Utilizarea muncii nedeclarate se sancţionează pentru fiecare persoană identificată cu amendă de la 60 la 90 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 150 la 210 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 210 la 300 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice.

Articolul 55(2). Achitarea salariului sau a altor plăți fără reflectarea acestora în evidența contabilă
Achitarea salariului sau a altor plăți fără reflectarea acestora în evidența contabilă se sancţionează, pentru fiecare persoană identificată, cu amendă de la 400 la 500 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 1000 la 1500 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 1000 la 1500 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice.



Mai mult, neplătind angajaților salariu oficial, angajatorul, de asemenea, nu achită contribuții la fondul social, ceea ce presupune atragerea la răspundere conform încă unui articol:

 
Articolul 57. Încălcarea termenelor de plată a salariilor, pensiilor, burselor, indemnizaţiilor şi de efectuare a altor plăţi cu caracter permanent, stabilite prin legislaţie
            (1) Încălcarea intenţionată cu mai mult de 2 luni a termenului stabilit pentru plata salariilor, precum şi pentru efectuarea altor plăţi cu caracter permanent, stabilite prin legislaţie, se sancţionează cu amendă de la 30 la 60 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 60 la 120 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 120 la 180 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice.

            (2) Încălcarea intenţionată cu mai mult de 2 luni a termenului stabilit pentru plata pensiilor, burselor, indemnizaţiilor, precum şi pentru efectuarea altor plăţi cu caracter permanent, stabilite prin legislaţie, se sancţionează cu amendă de la 45 la 60 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 66 la 120 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 132 la 180 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice.
 

O unitate convențională în Republica Moldova este egală cu 50 de lei.


În așa mod, angajatorul care plătește de salarii "în plic" ar putea primi o amendă de circa 100.000 de lei pentru fiecare (!) angajat.
 

Ce riscă angajatul?

 

Mulți se tem să meargă la Inspectoratul de Stat al Muncii de teama amenzilor. Cu toate acestea, angajatorii sunt cei care ar trebui să se teamă de amenzi. De fapt, angajatul nu va primi nicio amendă, maximum o mustrare și o recunoștință ascunsă de la inspectori. Dar consecințele neadresării sunt mult mai grave.

Dacă vă îmbolnăviți din vina angajatorului fără a fi angajat oficial, va fi foarte dificil să-l determinați să-și asume responsabilitatea. Dacă lucrați "gratuit" timp de câteva luni, deoarece angajatorul promite să vă plătească slariul mai târziu, cel mai propabil nu-l veți primi niciodată.

Uneori este suficient să-l amenințați pe angajator cu faptul că veți anunța Inspectoratul Muncii, să-i arătați legile și ar fi binevenit să nu faceți asta de unul singur. Amenzile au crescut relativ recent, așa că mulți angajatori nu mai încalcă atât de încrezuți legea, cum o făceau înainte.

Articole asemănătoare