Înapoi

10 metode rapide ca să scapi de stresul de la lucru

Ieri 551
10 metode rapide ca să scapi de stresul de la lucru

Deadline‑uri, sute de notificări în chat‑urile de serviciu, șeful care vrea totul „ieri” — stresul la muncă a devenit pentru mulți o normalitate. În astfel de momente organismul produce cortizol și adrenalină, declanșând reacția „luptă sau fugi”. Dacă în vremuri străvechi asta însemna șanse mai mari de supraviețuire, azi, când nu mai fugi de prădători și nici nu porți lupte reale, toată acea tensiune rămâne blocată în corp și poate duce la insomnie, probleme cu inima și cu sănătatea mentală. Îți povestim cum poți elimina stresul direct la locul de muncă.

1. Respiră lent și adânc

Respirația profundă activează sistemul nervos parasimpatic, responsabil de relaxare. Încearcă respirația diafragmatică: inspiră lent pe nas astfel încât să se ridice burta și expiră pe gură, simțind cum burta coboară. Sau folosește „respirația în pătrat”: inspiră — 5 secunde, reține respirația — 5 secunde, expiră — 5 secunde, încă o pauză — 5 secunde. Respiră așa câteva minute.

2. Încordează și relaxează mușchii

Relaxarea musculară progresivă ajută la reducerea nivelului de anxietate și stres. Încordează pe rând grupurile de mușchi (de exemplu, maxilarul, pumnii, umerii, picioarele) pentru câteva secunde, apoi relaxează‑le.

3. Mergi prin hol sau ieși afară

Chiar și o scurtă plimbare prin birou sau 5–10 minute afară scad nivelul cortizolului și stimulează eliberarea de endorfine — hormonii fericirii. Activitatea fizică chiar și în așa formă ajută la reducerea presiunii și resetarea creierului.

4. Îmbrățișează un coleg sau o colegă (dacă este de acord)

Contactul fizic stimulează producerea oxitocinei — hormonul atașamentului. El reduce stresul, frica, îmbunătățește dispoziția și întărește imunitatea. Doar 20 de secunde de îmbrățișări îți pot îmbunătăți semnificativ starea de bine.

5. Joacă un joc simplu pe telefon

Jocurile casual de tipul Candy Crush sau mahjong oferă creierului o pauză scurtă de la sarcinile care nu se mai termină. Studiile arată că ele reduc anxietatea și îmbunătățesc atenția.

6. Mestecă o gumă

Guma de mestecat ajută la reducerea anxietății într-un timp scurt — mai ales în situații de stres intens sau înainte de o prezentare importantă. Este un mod simplu și accesibil de a te concentra pe altceva și de a te calma.

7. Ascultă muzică

În conformitate cu numeroase cercetări, muzica clasică — Mozart, Bach, Chopin etc — calmează, reduce anxietatea și îmbunătățește concentrarea. Dar se va potrivi și orice altă muzică, care îți place.

8. Dă drumul la emoții pe hârtie

Când ascundem furia sau iritarea, acestea nu dispar, ci se acumulează și ne încurcă să ne concentrăm. Scrie de mână tot ce te supără sau te irită, fără să filtrezi gândurile, iar apoi rupe foaia. Acest ritual îți poate oferi o eliberare emoțională necesară.

9. Râde-te

Uită‑te la un TikTok amuzant sau la meme‑uri. Râsul sporește circulația de oxigen către inimă și plămâni, scade tensiunea și relaxează mușchii. Totodată, el te detașează de sursa stresului și generează emoții pozitive, care te ajută să te descurci mai ușor cu presiunea.

10. Mănâncă ceva gustos

Dulciurile în cantități moderate stimulează serotonina — hormonul bunei dispoziții. Iar produsele bogate în magneziu, precum nucile, bananele și semințele de dovleac, ajută la reducerea anxietății.

Poți chiar să-ți creezi o trusă anti-stres — un playlist cu piesele preferate, un carnet pentru descărcarea emoțiilor, o jucărie anti-stres, un pachețel de nuci sau orice altceva. Și ține minte: dacă nicio metodă nu te ajută, problema nu e în tine, ci în job. Poți găsi mereu unul nou pe Rabota.md.


Articole asemănătoare