În ultima vreme, din ce în ce mai mulți bărbați beneficiază de concediu de îngrijire a copilului.Cineva vrea să petreacă cu copiii primii lor ani de viață, cineva vrea să-și ajute soția, iar altcineva acționează luând în considerare anumite beneficii, atunci când salariul soției este mai mare decât al soțului.
Haideți să aflăm cum un tată din Republica Moldova poate merge în concediu de îngrijire a copilului și ce este necesar pentru aceasta.
Poate un tată să beneficieze de concediul de îngrijire a copilului?
Desigur că poate. În Republica Moldova, concediul paternal a fost introdus în 2016, când a fost modificat Codul Muncii. Este necesar să facem distincția dintre „concediul de îngrijire a copilului” și „concediul de paternitate” – sunt două lucruri diferite.
Și unul și altul sunt destinate îngrijirii nou-născutului, de care poate beneficia un părinte sau un tutore. Cuvântul cheie este „concediu”, adică doar o persoană angajată îl poate obține.
Concediul de îngrijire a copilului sunt acei câțiva ani petrecuți cu nou-născutul de către mamă sau tată. În cazul „concediului de paternitate” vorbim doar despre tată și despre un termen mult mai mic.
Concediul paternal este un mic concediu de care poate beneficia tatăl bebelușului, în urma unei cereri depuse la toate întreprinderile unde activează. Concediul paternal durează 14 zile și poate fi obținut în termen de 56 de zile de la nașterea copilului. Tatăl copilului, de asemenea, poate beneficia de indemnizație paternală.
Cum poate beneficia tatăl de concediul de îngrijire a copilului?
Conform legislației Republicii Moldova, concediul de îngrijire a copilului se acordă în primul rând persoanelor asigurate. O persoană asigurată este persoana fizică aptă de muncă cu reședință în Republica Moldova, care plătește contribuții individuale de asigurări sociale. Legea permite oricăreia dintre cele mai apropiate rude care lucrează – tatăl, bunica sau bunicul – să meargă în concediu de îngrijire a copilului. Tutorii, părinții adoptivi și chiar și unchii sau mătușele aua celași drept. În timpul concediului, vechimea în muncă nu este suspendată, iar punctele pentru pensie se acumulează în mod regulat.
Dacă tatăl copilului este angajat, el poate lua un concediu de îngrijire a copilului urmând
aceiași pași pe care trebuie să-i urmeze o mamă. De asemenea, va avea dreptul să primească toate indemnizațiile.
Ce documente sunt necesare?
Principalele acte care sunt necesare pentru a lua un concediu de îngrijire a copilului sunt:
- Buletinul de identitate (în original şi o copie) a solicitantului (al tatălui);
- Certificatul de naștere al copiilor, în original și o copie (în cazul în care copia a fost furnizată la solicitarea indemnizației unice la nașterea copilului, acum va trebui să prezentați doar originalul);
- În funcție de circumstanțe, ați putea avea nevoie și de alte documente.
Mai bine verificați lista necesară de acte la Casa Națională de Asigurări Sociale pentru fiecare prestație.
Ce fel de indemnizații poate primi un tată?
Absolut toate indemnizațiile prevăzute pentru o familie. Inclusiv:
- Indemnizația unică la nașterea copilului (9459 de lei pentru fiecare copil, născut începând cu 1 ianuarie 2021);
- Indemnizație paternală;
- Indemnizație lunară pentru îngrijirea copilului până la 3 ani (în cazul persoanelor asigurare) sau până la 2 ani (în cazul celor neasigurate);
- Alocația lunară de sprijin pentru creșterea gemenilor sau a mai multor copii născuți dintr-o singură sarcină până la 3 ani, pentru persoane asigurate și neasigurate (începând cu 1 ianuarie 2021 indemnizația constituie 740 de lei pe lună);
- Indemnizația de maternitate se acordă integral la a 30-a săptămână de sarcină, pe o perioadă de 126 de zile calendaristice, iar în cazul naşterilor complicate ori a naşterii a doi copii – de 140 zile calendaristice. În cazul sarcinilor cu 3 şi mai mulţi feţi, indemnizaţia de maternitate se acordă la termenul de 24 săptămâni de sarcină pe o perioadă de 182 de zile calendaristice.
În cazul indemnizației de maternitate există un detaliu important. Dacă mama nu este angajată, tatăl poate confirma concediul medical al soției la departamentul de resurse umane al întreprinderii în care lucrează. Ulterior, familia va beneficia de indemnizații în urma calculelor efectuate acolo.
Mai multe detalii despre diverse indemnizații citiți pe
cnas.md.
Indemnizația de maternitate este plătită unui tată angajat oficial, în aceleași condiții precum unei mame.
Despre toate condițiile privind concediul de îngrijire a copilului citiți în acest articol.
Mărimea indemnizației lunare constituie:
- 30% din venitul mediu lunar realizat în ultimele 12 luni calendaristice premergătoare lunii naşterii copilului, dacă părintele alege concediul pentru îngrijirea copilului, până la împlinirea vârstei de 3 ani;
- 60% din venitul mediu lunar realizat în ultimele 12 luni calendaristice premergătoare lunii naşterii copilului, dacă părintele concediul pentru îngrijirea copilului, până la împlinirea vârstei de 2 ani și 2 luni.
În cazul în care tatăl nu lucrează, acesta la fel are dreptul la toate prestațiile, însă într-o sumă diferită. În ceea ce privește indemnizația lunară pentru îngrijirea copiilor, persoana neasigurată are dreptul aceasta până când copilul atinge vârsta de doi ani. În același timp, părintele nu trebuie să fie angajat în momentul nașterii copilului, nu trebuie să aibă un stagiu de cotizare, dar poate desfășura activități în scopul obținerii de venituri, poate să-și recupereze locul de muncă, să obțină unul nou sau să renunțe.
- Alocația lunară pentru îngrijirea copiilor pentru persoanele neasigurate este de 740 de lei timp de 2 ani.
Ce este indemnizația paternală și cum poate fi obținută?
Potrivit aliniatului 2 al articolului 124(1) din Codul Muncii al Republicii Moldova, „Tatăl copilului nou-născut beneficiază de dreptul la un concediu paternal de 14 zile calendaristice”. Acesta poate beneficia de concediu în perioada de 56 de zile de la nașterea copilului.
Indemnizaţia paternală poate fi obținută dacă:
- stagiu total de cotizare constituie cel puţin 3 ani sau de cel puţin 9 luni, realizat în ultimele 24 luni premergătoare datei naşterii copilului;
- tatăl copilului nou-născut a solicitat stabilirea indemnizaţiei paternale în termen de 12 luni de la data naşterei copilului;
- tatăl copilului nou-născut a realizat un venit asigurat la toate unităţile în care desfăşoară activităţi în ultimele 3 luni premergătoare lunii naşterii copilului.
Cuantumul indemnizaţiei paternale constituie 100% din venitul mediu lunar asigurat realizat la toate unităţile în care desfăşoară activităţi în ultimele 3 luni premergătoare lunii naşterii copilului.
Actele necesare pentru a obține indemnizația:
- buletin de identitate al solicitantului (în original şi copia);
- certificatul de naştere al copilului, înregistrat la subdiviziunea competentă a Agenţiei Servicii Publice (în original şi copia);
- după caz, extrasul din ordinul de acordare a concediului paternal, în original, eliberat de la toate unitatăţile în care desfăşoară activităţi.
Cererea pentru concediul de paternitate este depusă la departamentul de resurse umane, iar cererea pentru indemnizația paternală este depusă la casa teritorială de asigurări sociale de locul de reședință ori la casa teritorială în a cărei rază de deservire se află unitatea de la locul de muncă de bază, în mod electronic prin intermediul paginii web oficiale a Casei Naţionale de Asigurări Sociale (
www.cnas.md) sau a portalului guvernamental unic al serviciilor publice (
www.servicii.gov.md).
De asemenea, părinții aflați în concediu de îngrijire a copilului pot lucra full time fără a-și pierde indemnizația lunară.
Mai multe detalii găsiți pe
cnas.md.
Important! Toate informațiile din articol pot fi aplicate nu doar în cazul taților nou-născuților, ci și al altor rude care doresc să beneficieze de concediu pentru îngrijirea copilului în locul mamei. O listă detaliată a documentelor pentru alte cazuri poate fi clarificată la CNAS sau la casele teritoriale de asigurări sociale.
Adresele și contactele caselor teritoriale de asigurări sociale din Chișinău:
- Botanica: str. Burebista, 108, tel: 022-55-30-03, 022-53-47-07, 022-50-73-33
- Buiucani: str. George Enescu, tel: 21, 022-75-78-00, 022-75-45-40, 022-75-45-29, 022-71-66-83
- Centru: str. 31 august, 87, tel: 022-28-15-88, 022-22-64-60, 022-54-85-00
- Ciocana: str. Meșterul Manole, 12 a, tel: 022-40-72-20, 022-40-72-23, 022-40-72-46, 022-40-72-42
- Rîșcani: bd. Grigore Vieru, 22/1, tel: 022-24-02-77, 022-21-08-91, 022-22-45-93, 022-22-22-17