Înapoi

5 metode simple de a eșua în perioada de probă

13 Mai, 2021 5247
5 metode  simple de a eșua în perioada de probă

Știm cu toții că, în conformitate cu prevederile din Codul Muncii, perioada de probă:
 

  • Trebuie plătită;
  • Nu trebuie să dureze mai mult de 3 luni, să fie prelungită și repetată;
  • Trebuie indicată în contractul individual de muncă. 

Cariera dvs ulterioară în comanie și, eventual, chiar și salariul dvs vor depinde de felul în care vă veți manifesta în perioada de probă. În această perioadă trebuie să vă încadrați în tempoul lucrului, să vă autorecomandați drept un angajat bun și să decideți definitiv dacă vi se potrivește sau nu acest job. Iar angajatorul, între timp, poate să-și ia rămas bun de la un angajat care nu trece perioada de probă.
 
Și astăzi vă vom spune cum să nu treceți perioada de probă.
 

Metoda 1. Negați regulile

 
Orice companie are propriile sale particularități și o cultură corporotivă. Undeva există un cod vestimentar și toți se adresează la „dvs”, iar undeva formalitățile sunt eliminate întrucât principalul lucru este rezultatul. Într-o companie angajații încearcă să-și finalizeze treburile până la finalul orelor de muncă, în timp ce în altă companie, colegii se adună după muncă într-o atmosferă informală. Perioada de probă este momentul potrivit pentru a studia aceste „reguli” și pentru a înțelege dacă sunteți gata să le urmați.
 

Metoda 2. Criticați fără a propune alternative

 
Una este să nu respecți regulile interne și alta este critica activă. Desigur, orice angajat nou în companie va implementa ceva al său. Dar nu faceți acest lucru în perioada de probă. Dacă nu agreați politica internă sau metodele de rezolvare a problemelor, nu trebuie să vorbiți dur și să criticați situația actuală. Veți da dovadă de competență dacă la început veți observa calm totul, iar când se va încheia perioada de probă și veți ocupa o funcție în cadrul companiei, cu siguranță veți fi întrebat ce ați dori să schimbați.
 
Abia atunci, vă veți exprima părerea și veți propune alte soluții pentru rezolvarea problemelor controversate.
 

Metoda 3. Prindeți doi iepuri deodată

 
Dacă ați început deja să lucrați pentru o companie, în cadrul căreia vă aflați în perioada de probă, ar fi indecent din partea dvs să mergeți, în paralel, la interviuri de angajare și să căutați alte opțiuni. Mai mult, nu ar trebui să păstrați și să actualizați CV-ul pe Rabota.md. În primul rând, managerul de resurse umane îl va vedea și, în al doilea rând, nu va fi deloc încântat.
 
Da, poate vi se pare că asigurarea nu va fi de prisos, dar în ochii unui recrutor veți deveni o persoană nesigură și superficială.
 

Metoda 4. Întârziați și leneviți

 
Credeți sau nu, dar noii veniți care nu finalizează planul din cauza „nepregătirii” lor deranjează recrutorii mult mai puțin decât acei angajați promițători care întotdeauna întârzie și evită sarcinile.  Ajungeți la muncă mai târziu decât se cere, refuzați sarcinile propuse și transferați responsabilitatea pe umerii altora? Felicitări, veți eșua cu brio perioada de probă!
 
De asemenea, puteți petrece timpul pe rețelele sociale, ieși la pauze de țigară, să discutați în bucătărie sau să vă plimbați fără treburi și fără inițiative. De exemplu nu ați primit încă accesul la un cont, nu vi s-a oferit un calculator, nu ați primit nicio sarcină în perioada de probă și nici măcar nu vi s-a explicat ce trebuie să faceți – acest lucru nu este un motiv de a sta cu brațele încrucișate. Luați inițiativa și veți fi observat.
 

Metoda 5. Credeți și nu verificați

 
În cele din urmă, iată cel mai simplu mod de a eșua în perioadă de probă, fără a urma metodele enumerate mai sus. Pur și simplu activați fără a semna vreun document.
 
Înainte de a accepta să lucrați, chiar și pe o perioadă de probă, trebuie să semnați un contract individual de muncă și să citiți cu atenție punctele referitoare la salarii, amenzi și instruire. În plus, trebuie să vă asigurați că aceste documente sunt semnate nu doar de dvs, dar și de șeful dvs. În caz contrar, să nu fiți mirați dacă perioada de probă se termină iar împreună cu ea și orice speranță de a mai primi banii promiși.
 
Mai multe informații despre cum să vă protejați drepturile și să preveniți încălcarea acestora în perioada de probă, găsiți în acest articol.
 
Perioada de probă este o oportunitate de a vă manifesta și de a preveni problemele care pot apărea în viitor. Soluțiile trebuie găsite imediat, iar problemele trebuie abordate la rece. Discuția și dialogurile constructive sunt cele mai bune instrumente în acest sens.
 

Articole asemănătoare