Înapoi

Totul despre concedii: când, cât, cui și de care

26 Iunie, 2021 82360
Totul despre concedii: când, cât, cui și de care
Toată lumea vrea să știe răspunsurile la două întrebări: cum să găsești un loc de muncă și cum apoi să te odihnești de el. La prima întrebare răspundem încă de la înființarea blogului Rabota.md, iar astăzi vă vom povesti tot, tot ce ați dorit să știți despre concedii.

Ce tipuri de concedii există și cui îi sunt predestinate


Concediile sunt de diferite tipuri, durate și au diferite scopuri: sunt concedii pentru odihnă, sunt concedii medicale, concedii pentru bărbați, femei, părinți și chiar pentru diverse profesii. Dar în primul rând concediile se împart în:
  1. Anuale.
  2. Sociale.

Aceste două tipuri, la rândul lor, sunt împărțite în alte subtipuri. Fiecare are câte un articol separat în Codul Muncii al Republicii Moldova. Cele anuale sunt reglementate de capitolul III, iar cele sociale – de capitolul IV din Codul Muncii.

1. Concediile anuale


Concediile anuale pot fi de patru tipuri:
  • Concediul de odihnă anual plătit;
  • Concediu de odihnă anual prelungit;
  • Concediile de odihnă anuale suplimentare;
  • Concediul de odihnă anual neplătit.

Concediul anual plătit


Concediul de odihnă anual plătit este un concediu pe care angajatorul este obligat să-l acorde angajaților cu care a întocmit un contract individual de muncă, fără concesii, refuzuri și restricții (articolul 112 din Codul Muncii al Republicii Moldova).

Cât durează concediul anual plătit?


Durata concediului anual plătit este de cel puțin 28 de zile calendaristice. Aceste 28 de zile nu includ sărbătorile legale: sunt adăugate la vacanță, dar nu sunt plătite.

Dacă în perioada de concediu anual plătit, angajatul merge în concediu medical, cel de odihnă este suspendat și continuă după încheierea celui medical.


Art. 118, aliniatul 6, Codul Muncii: Durata concediilor medicale, a celor de maternitate şi de studii nu se include în durata concediului de odihnă anual. 

Pentru anumite categorii de angajați, este prevăzută o durată diferită. De exemplu:
  • Judecătorii au 30 de zile calendaristice (potrivit articolului 29 din Legea nr. 544 din 20.07.1995 privind statutul de judecător).
  • Procurorii au 35 de zile calendaristice (în conformitate cu articolul 61 din Legea nr. 3 din 25.02.2016 privind activitatea Procuraturii).
  • Funcționarii publici au 35 de zile calendaristice (conform articolului 15 din Legea nr. 19 din 06.07.2010 privind statutul persoanelor care ocupă funcții publice).

Concediul de odihnă anual poate fi acordat integral sau  poate fi divizat în părţi, una dintre care va avea o durată de cel puţin 14 zile calendaristice.

Ce vechime în muncă este necesară pentru a beneficia de concediu anual plătit?


Potrivit primului aliniat din art. 115 din Codul Muncii „Modul de acordare a concediului de odihnă anual”, pentru primul an de muncă concediul se acordă salariaţilor după expirarea a 6 luni de muncă la unitatea respectivă.

Totodată, unele categorii de angajați pot beneficia de concediu anual plătit până la expirarea celor 6 luni și anume:
  • Femeile – până și după concediul de maternitate.
  • Angajații care nu au atins vârsta de 18 ani.
  • Angajații transferați de la o întreprindere la alta.

În același timp, practic orice angajat poate beneficia de concediu până la expirarea celor 6 lunide muncă, conform unui aliniat al art. 115 din Codul Muncii al Republicii Moldova:
 
(2¹) Concediul de odihnă pentru primul an de muncă poate fi acordat salariatului şi înainte de expirarea a 6 luni de muncă la unitate.


Angajatorul nu poate refuza persoanele care fac parte din categoriile de angajați menționate mai sus, restul  se pot înțelege cu acesta.

Începând cu al doilea an de muncă, un angajat poate primi concediu integral sau parțial în orice moment al anului (conform programului de vacanță la întreprindere).

Concediul de odihnă anual poate fi acordat integral sau, în baza unei cereri scrise a salariatului,  poate fi divizat în părţi, una dintre care va avea o durată de cel puţin 14 zile calendaristice.

Procedura de calcul a vechimii în muncă este determinată de art. 114 din Codul Muncii al Republicii Moldova „Calcularea vechimii în muncă care dă dreptul la concediu de odihnă anual”, iar programarea concediilor de odihnă anuale – de art. 116.

Cum se calculează indemnizația pentru concediu și când este plătită


Indemnizația pentru concediu se calculează din salariul pentru ultimele 3 luni și doar în cazuri excepționale pentru 6 și 12 luni de muncă continuă.

Valoarea indemnizației pentru concediu nu poate fi mai mică decât salariul mediu lunar pentru perioada de concediu corespunzătoare.


Indemnizaţia de concediu se plăteşte de către angajator cu cel puţin 3 zile calendaristice înainte de plecarea salariatului în concediu.

Concediu de odihnă anual prelungit


Pentru angajații din sfera pedagogică și științifică sunt prevăzute concedii anuale prelungite (art. 299 din Codul Muncii):
  • 62 de zile calendaristice – pentru cadrele didactice din instituţiile de învăţămînt superior, din colegii, licee, gimnazii şi şcoli de cultură generală de toate tipurile;
  • 42 de zile calendaristice – pentru cadrele didactice din instituţiile preşcolare de toate tipurile;
  • 62 de zile calendaristice - pentru cadrele ştiinţifice din instituţiile de învăţământ de toate nivelurile;
  • 42 de zile calendaristice - pentru cadrele ştiinţifice cu grad ştiinţific de doctor habilitat;
  • 36 de zile calendaristice - pentru cadrele ştiinţifice cu grad ştiinţific de doctor;
  • 30 de zile calendaristice - pentru cadrele ştiinţifice fără grad ştiinţific.
Și, de asemenea, articolul 300 din Codul Muncii reglementează concediul de lungă durată al angajaților din această categorie:
 
Articolul 300. Concediul de lungă durată al cadrelor didactice şi al cadrelor din organizaţiile din sfera ştiinţei şi inovării
            (1) Cadrelor didactice din instituţiile de învăţământ li se acordă, nu mai rar decît o dată la 10 ani de activitate pedagogică, un concediu cu durata de până la un an, în modul şi în condiţiile, inclusiv cele de plată, stabilite de fondatorul şi/sau statutul instituţiei respective.
            (2) Cadrelor ştiinţifice din organizaţiile din sfera ştiinţei şi inovării li se acordă, în modul şi în condiţiile stabilite de statutul organizaţiei respective:
            a) un concediu plătit cu durata de până la 6 luni, nu mai rar decât o dată la 10 ani de activitate ştiinţifică, pentru finalizarea unor tratate, studii incluse în programele de cercetare ale organizaţiilor din sfera ştiinţei şi inovării, cu aprobarea consiliului ştiinţific al organizaţiei;
            b) un concediu plătit cu durata de până la un an, o singură dată, pentru redactarea tezei de doctor habilitat, cu aprobarea consiliului ştiinţific al organizaţiei.
 

Concediul de odihnă anual suplimentar


Potrivit articolului 121 din Codul Muncii al Republicii Moldova, unele categorii de angajați au dreptul la concedii de odihnă anuale suplimentare.

Concediile de odihnă anuale suplimentare se alipesc la concediul de odihnă anual de bază.

Beneficiază de un concediu de odihnă anual suplimentar plătit cu durata de cel puţin 4 zile calendaristice:
  • salariaţii care lucrează în condiţii vătămătoare*;
  • persoanele cu dizabilităţi de vedere severe;
  • tinerii în vârstă de până la 18;
  • unul dintre părinţii care au 2 şi mai mulţi copii în vârstă de până la 14 ani (sau un copil cu dizabilităţi).

*Durata specifică a concediului anual suplimentar plătit pentru salariații care lucrează în condiții vătămătoare este stabilită prin contractul colectiv de muncă în baza nomenclatorului respectiv aprobat de Guvern.  În convenţiile colective, în contractele colective sau în cele individuale de muncă pot fi prevăzute şi alte categorii de salariaţi cărora li se acordă concedii de odihnă anuale suplimentare plătite, precum şi alte durate (mai mari) ale concediilor.

În prezent, în „Nomenclatorul profesiilor și funcțiilor cu condiții de muncă vătămătoare, activitatea cărora acordă dreptul la concediu de odihnă anual suplimentar plătit şi durata zilei de muncă redusă a personalului medico-sanitar”, include 215 profesii. Lista întreagă poate fi descărcată aici.

Salariaților angajați în anumite sectoare ale economiei naționale (industrie, transporturi, construcții etc.)

li se oferă un concediu anual suplimentar plătit pentru vechime în muncă la întreprindere și munca în schimburi în conformitate cu legislația aplicabilă.

Pentru persoanele care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Cernobîl sunt prevăzute înlesniri și compensații speciale (legea nr. 909 din 30.01.1992), inclusiv concediu anual în perioada ce le convine, precum şi un concediu adăugător de 14 zile calendaristice cu păstrarea salariului.

De asemenea, potrivit Convenției Colective nr. 2, adoptată la nivel național la 9 aprilie 2004:
  • „În temeiul alin. (5)  art. 121 al Codului muncii,  personalului de conducere şi de specialitate a cărui muncă implică  eforturi psiho–emoţionale sporite i se poate acorda un concediu suplimentar plătit cu durata de pînă la 7 zile calendaristice. Condiţiile de acordare a concediului suplimentar se stabilesc în contractul colectiv sau individual de muncă”.

Zile de odihnă suplimentare plătite


Pe lângă concediul suplimentar plătit, legea prevede zile de odihnă suplimentare plătite care sunt oferite în cazuri speciale:
  1. Căsătoria salariatului – 3 zile;
  2. Înfierea copilului – 1 zi;
  3. Decesul părinților, soțului (soției), copilului – 3 zile;
  4. Decesul fratelui/surorii; bunicului/bunicii – 1 zi;
  5. Părinților care au copii în clasele ! și II – 1 zi la începutul anului școlar și 1 zi la sfârșitul anului școalr;
  6. Încorporarea în rândurile Armatei Naționale a membrului familiei – 1 zi.

Toate punctele sunt reglementate de articolul 11 din Convenția Colectivă, act adițional la art. 314 din Codul Muncii privind „Timpul de muncă și timpul de odihnă”, sunt oferite strict  în cazuri speciale și nu pot fi amânate pentru altă perioadă.

De asemenea, zile de odihnă suplimentare primesc donatorii de sânge. Anterior acest lucru era reglementat de legea nr. 1458 din 25.05.1993. Întrucât aceasta a fost abrogată, vom face trimitere la articolul 190 din Codul Muncii al Republicii Moldova.

Articolul 178 din Codul Muncii separat reglementează acordarea concediilor suplimentare salariaţilor  care îmbină munca cu studiile în instituţiile de învăţământ superior şi mediu de specialitate.

Concediul anual neplătit


Articolul 120 din Codul Muncii al Republicii Moldova prevede oferirea concediului neplătit în anumite cazuri:
  1. Din motive familiale şi din alte motive întemeiate, în baza unei cereri scrise, salariatului i se poate acorda, cu consimţământul angajatorului, un concediu neplătit cu o durată de până la 120 de zile calendaristice, în care scop se emite un ordin (dispoziţie, decizie, hotărâre).
  2. Unuia dintre părinţii care au 2 şi mai mulţi copii în vârstă de până la 14 ani (sau un copil cu dizabilităţi), părinţilor singuri necăsătoriţi care au un copil de aceeaşi vârstă li se acordă anual, în baza unei cereri scrise, un concediu neplătit cu o durată de cel puţin 14 zile calendaristice. Acest concediu poate fi alipit la concediul de odihnă anual sau poate fi folosit aparte (în întregime sau divizat) în perioadele stabilite de comun acord cu angajatorul.

2. Concedii sociale


Concediile sociale sunt concediile care sunt oferite împreună cu cele anuale și adesea se suprapun. Acestea de asemenea sunt de diferite tipuri, așa că le vom analiza pe rând.

Concediul medical

Concediul medical plătit este oferit tuturor angajaților și persoanelor cu care angajatorul a încheiat un contract de ucenicie, în baza unui certificat medical. Acesta se eliberează în următoarele cazuri:
  • Invaliditate temporară din cauza bolii sau vătămării;
  • Prevenirea bolilor (carantină);
  • Sarcină și nașterea;
  • Îngrijirea unui copil bolnav.
Condiţiile de stabilire, modul de calcul şi de plată a indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă sunt reglementate de Hotărârea Guvernului RM nr. 108 din 03.02.2005.

 
Dreptul la indemnizaţii pentru incapacitate temporară de muncă îl au asiguraţii sistemului public de asigurări sociale şi şomerii/ele în perioada beneficierii de ajutor de şomaj, cu domiciliu sau reşedinţă în Republica Moldova.
 
Indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă (în continuare – indemnizaţie) se acordă în cazurile când asiguratul angajat în baza contractului individual de muncă sau în baza unui contract de prestări servicii sau persoanele care exercită independent profesiunea de medic în una din formele de organizare a activităţii profesionale prevăzute de Legea ocrotirii sănătăţii nr. 411/1995, pierde temporar capacitatea de a exercita funcţiile şi obligaţiunile de serviciu.
 

Concediul de maternitate şi concediul parţial plătit pentru îngrijirea copilului


Potrivit articolului 124 din Codul Muncii, concediu de maternitate este un concediu acordat Femeilor salariate şi ucenicelor, precum şi soţiilor aflate la întreţinerea salariaţilor. Acesta include:
  • concediul prenatal cu o durată de 70 de zile calendaristice (în cazul sarcinilor cu 3 şi mai mulţi feţi - 112 zile calendaristice);
  • concediul postnatal cu o durată de 56 de zile calendaristice (în cazul naşterilor complicate sau naşterii a doi sau mai mulţi copii – 70 de zile calendaristice).

Concediul pentru îngrijirea copilului este concediul pretestinat creșterii copiilor nou născuți, oferit unuia dintre părinți sau unui tutore.

Angajatul aflat în concediu de îngrijire a copilului, în toate întreprinderile unde lucrează, beneficiază de dreptul la o indemnizație lunară până când copilul atinge vârsta de 3 ani sau 2 ani și două luni.

Pentru mai multe informații despre concediul de maternitate și cel parental găsiți în acest articol.

Concediul paternal


Pentru tații nou-născuților, art. 124¹ din Codul Muncii prevede un concediu de 14 zile. Concediul paternal se acordă în baza unei cereri în formă scrisă, în primele 56 de zile de la naşterea copilului. La cerere se anexează o copie a certificatului de naştere al copilului.

În timpul concediului de paternitate, angajatul primește o indemnizație de paternitate care nu poate fi mai mica decât venitul mediu lunar asigurat pentru perioada specificată. Alocația este plătită de Casa Națională de Asigurări Sociale. Angajatorul este obligat anunțe angajatul despre posibilitatea obținerii unui concediu de paternitate. Neacordarea lui se consideră discriminare și se pedepsește prin lege.

Concediul suplimentar neplătit pentru îngrijirea copilului în vârstă de la 3 la 4 ani


Pe lângă concediul de maternitate și cel de îngrijire a copilului până la atingerea vârstei de 3 ani (sau doi ani și două luni), părinții au dreptul la un concediu suplimentar neplătit pentru îngrijirea copilului în vârstă de 3 ani până la 4 ani, potrivit articolului 126 din Codul Muncii al Republicii Moldova.

Cu toate acestea, angajatul își menține funcția. În lipsa locului de muncă anterior (funcţiei anterioare), persoanelor menţionate li se acordă un alt loc de muncă echivalent (funcţie echivalentă).

De asemenea, în timpul aflării în concediul suplimentar neplătit pentru îngrijirea copilului, angajatul poate să lucreze în condiţiile timpului de muncă parţial sau la domiciliu. Perioada concediului suplimentar neplătit se include în vechimea în muncă, inclusiv în vechimea în muncă specială, însă nu se include în vechimea în muncă ce dă dreptul la următorul concediu de odihnă anual plătit, precum şi în stagiul de cotizare.

Concediile pentru salariaţii care au adoptat copii nou-născuţi sau i-au luat sub tutelă


Salariatului care a adoptat un copil nou-născut nemijlocit din maternitate sau l-a luat sub tutelă i se acordă un concediu plătit pe o perioadă ce începe din ziua adopţiei (luării sub tutelă) şi până la expirarea a 56 de zile calendaristice din ziua naşterii copilului (în caz de adopţie a doi sau mai mulţi copii concomitent – 70 de zile calendaristice) şi, în baza unei cereri scrise, un concediu parţial plătit pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 3 ani. Indemnizaţiile pentru concediile menţionate se plătesc din bugetul asigurărilor sociale de stat.

De asemenea, în baza unei cereri scrise, se oferă un concediu suplimentar neplătit pentru îngrijirea copilului în vârstă de la 3 la 4 ani.

Întrebări frecvente


Am adunat cele mai frecvente întrebări despre concedii și am încercat să răspundem scurt și clar la ele.

1. Cât timp trebuie să lucrezi ca să obții dreptul la un concediu de odihnă anual plătit?

6 luni. Dar dacă sunteți gravidă, aveți sub 18 ani sau ați fost transferat de la o întreprindere la alta, atunci puteți beneficia de concediu mai devreme.

2. Ce se întâmplă dacă concediu medical coincide cu cel de odihnă?

Totul este în regulă. După terminarea concediului medical, puteți merge în vacanța meritată.

3. Pot să refuz concediul de odihnă?

Nu puteți. Concediul de odihnă anual poate fi acordat integral sau, în baza unei cereri scrise a salariatului,  poate fi divizat în părţi, una dintre care va avea o durată de cel puţin 14 zile calendaristice.

Articolul 118 din Codul Muncii reglementează cazurile excepționale în care a doua parte a concediului anual poate fi amânată:
  1. Dacă acordarea integrală a concediului de odihnă anual salariatului în anul de muncă curent poate să se răsfrângă negativ asupra bunei funcţionări a unităţii, 14 zile pot fi amânate pentru anul de muncă următor
  2. Este interzisă neacordarea concediului de odihnă anual timp de 2 ani consecutivi.
  3. Este interzisă neacordarea anuală a concediului de odihnă salariaţilor în vârstă de până la 18 ani. 
  4. Este interzisă neacordarea anuală a concediului de odihnă salariaţilor care au dreptul la concediu suplimentar în legătură cu munca în condiţii vătămătoare.
  5. Nu se admite înlocuirea concediului de odihnă anual nefolosit printr-o compensaţie în bani, cu excepţia cazurilor de încetare a contractului individual de muncă al salariatului care nu şi-a folosit concediul.
  6. Nu puteți să nu utilizați concediul dacă ați fost deja în concediu medical, concediu de maternitate și concediu de studiu.

4. Ce se întâmplă cu concediul de odihnă dacă nu-l folosiți până la concediere?


În acest sens ne ajută articolul 119 din Codul Muncii al Republicii Moldova.

 
În caz de suspendare sau încetare a contractului individual de muncă, salariatul are dreptul la compensarea tuturor concediilor de odihnă anuale nefolosite.
În baza unei cereri scrise, salariatul poate folosi concediul de odihnă anual pentru un an de muncă, cu suspendarea sau încetarea ulterioară a contractului individual de muncă, primind compensaţia pentru celelalte concedii nefolosite.
În perioada valabilităţii contractului individual de muncă, concediile nefolosite pot fi alipite la concediul de odihnă anual sau pot fi folosite aparte (în întregime sau fracţionat, conform art.115 alin.(5)) de către salariat în perioadele stabilite prin acordul scris al părţilor.
 

5. Ce să fac dacă în contextul pandemiei sunt obligat să merg în concediu de odihnă?


Dacă sunteți obligat să mergeți în concediu plătit – ar fi bine să acceptați. Dacă este neplătit – refuzați. Potrivit articolului 120 din Codul Muncii, angajatorul nu are dreptul să oblige angajatul să meargă în concediu neplătit.
Dacă sunteți amenințat cu concedierea sau sunt aplicate alte metode, adresați-vă la Inspectoratul de Stat al Muncii. Iar înainte de asta citiți articolul nostru despre cum să vă apărați drepturile în perioada stării de urgență, veți găsi multe lucruri utile.

Site-ul Inspectoratului de Stat al Muncii
Telefon: 022 499400
Adresa: MD-2068, mun. Chișinău, str. Miron Costin 17/2
e-mail: secretariat@im.gov.md

6. Pot fi rechemat din concediu?

Uneori da. Aceste cazuri sunt reglementate de articolul 122 din Codul Muncii al Republicii Moldova.
 
            (1) Salariatul poate fi rechemat din concediul de odihnă anual prin ordinul (dispoziţia, decizia, hotărârea) angajatorului, numai cu acordul scris al salariatului şi numai pentru situaţii de serviciu neprevăzute, care fac necesară prezenţa acestuia în unitate. În acest caz, salariatul nu restituie indemnizaţia pentru zilele de concediu nefolosite.
            (2) Retribuirea muncii salariatului rechemat din concediul de odihnă anual se efectuează în baze generale.
             (3) În caz de rechemare, salariatul trebuie să folosească restul zilelor din concediul de odihnă după ce a încetat situaţia respectivă sau la o altă dată stabilită prin acordul părţilor în cadrul aceluiaşi an calendaristic. Dacă restul zilelor din concediul de odihnă nu au fost folosite din oricare motive în cadrul aceluiaşi an calendaristic, salariatul este în drept să le folosească pe parcursul următorului an calendaristic.
              (4) Folosirea de către salariat a părţii rămase a concediului de odihnă anual se efectuează în temeiul ordinului (dispoziţiei, deciziei, hotărîrii) angajatorului.
               (5) Refuzul salariatului de a-şi folosi partea rămasă a concediului de odihnă anual este nul (art.9 alin.(11)  şi art.112 alin. (2)).
 

7. Ce se întâmplă cu concediile nefolosite ale unui angajat decedat?

Conform p. 4 art. 117 Codului de Muncă a Moldovei:

În cazul decesului unui angajat, indemnizația de concediu care i se cuvine, inclusiv pentru concediile nefolosite, se plătește integral soțului (soției), copiilor adulți sau părinților defunctului, iar în absența acestora, altor moștenitori, în conformitate cu prevederile legislației în vigoare.

8. Cum este oferit concediul de odihnă anual salariaţilor care prestează muncă prin cumul?


Pentru persoanele care prestează muncă prin cumul, este prevăzut concediul de odihnă la fiecare întreprindere cu care a semnat un contract individual de muncă.
 
Articolul 272. Concediul de odihnă anual al salariaţilor care prestează muncă prin cumul
            (1) Salariaţii care prestează muncă prin cumul beneficiază de un concediu de odihnă anual, plătit conform funcţiei sau specialităţii cumulate, care se acordă concomitent cu concediul de odihnă anual de la locul de muncă de bază.
            (2) Concediul pentru munca prin cumul se acordă conform duratei stabilite pentru funcţia sau specialitatea respectivă la unitate, indiferent de durata concediului la locul de muncă de bază. Salariatul beneficiază de un concediu suplimentar neplătit în cazul în care durata concediului la locul de muncă prin cumul şi la locul de muncă de bază diferă.
            (3) Plata indemnizaţiei de concediu sau a compensaţiei pentru concediul nefolosit se efectuează pornindu-se de la salariul mediu pentru funcţia sau specialitatea cumulată, determinat în modul stabilit de Guvern.
 

9. Ce-i de făcut dacă concediul de maternitate coincide cu cel de odihnă?


Conform articolului 125 din Codul Muncii, în baza unei cereri scrise, angajatei i se acordă concediul de odihnă anual înainte de maternitate sau imediat după el, sau după concediul de îngrijire a copilului. În același timp, toate plățile vor rămâne, inclusiv indemnizația lunară.

Mama sau tata are dreptul la indemnizația lunară, dacă după concediul de îngrijire a copilului, revine la muncă, desfășoară activități în scopul câștigării de venituri sau demisionează înainte de expirarea concediului pentru îngrijirea copilului.

Acest lucru se aplică și în cazul concediilor. Părintele poate lua concediu de odihnă atât până la cel de maternitate, cât și după, dar nu poate beneficia de el în același timp. După expirarea celor 126, 140 sau 182 de zile ale concediului de maternitate, părintele poate merge la serviciu sau poate merge în concediu de odihnă.

Acestea sunt informațiile de bază pe care trebuie să le cunoașteți despre concedii. Nu neglijați drepturile dvs!

Articole asemănătoare