Înapoi

Emilian Crețu: cum un băiat sărac din Negureni a reușit să-și construiască casa de vis

10 Iunie, 2024 13633
Emilian Crețu: cum un băiat sărac din Negureni a reușit să-și construiască casa de vis

În cadrul unei serii de interviuri cu vedetele moldovenești despre calea lor profesională, Rabota.md a vorbit cu Emilian Crețu — actorul, prezentatorul TV și influencerul cu peste jumătate de milion de abonați în Instagram. Născut într-o familie modestă în Negureni, raionul Telenești, a început să lucreze din clasa a șasea. Datorită perseverenței uimitoare și hărniciei sale a obținut nenumărate succese, ba chiar și-a materializat visul copilăriei — a construit o casă de lux în satul natal.

Despre primii săi bani câștigați 


Primul meu job a fost acum foarte, foarte mulți ani în urmă, în 2002-2003, atunci când eram elev în clasa а șasea — lucram pe deal cu ziua, la cules pepeni. Primul meu salariu a fost de 25 de lei pe zi, adică în total erau 350 de lei pe lună. Pentru mine era foarte important că banii ceia i-am făcut eu, pentru că mama nu își putea permite foarte multe, tata la fel, chiar dacă avea o pensie de invaliditate. Toată vara trebuia să lucrez ca să mă pregătesc pentru școală: de 350 de lei reușeam să-mi iau o cămașă, o pereche de pantaloni, o pereche de încălțăminte şi rechizite școlare. 

Despre faptul că artiștii nu trebuie să flămânzească


Am venit la Chişinău la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice. [Lectorul] Anatol Durbală îmi spunea: „cât sunteți studenți, categoric nu trebuie să lucrați nicăieri, pentru că trebuie să vă concentrați asupra actoriei”. Şi eu nu puteam, pentru că da, actoria este foarte importantă, dar eu trebuia să trăiesc din ceva. La un moment dat, țin minte că am zis: „băi, dar ce-ar fi să încep să fiu clovn pentru copii?”. Am lucrat cam vreo 3-4 ani de zile clovn pentru diferite evenimente private, 300 de lei/oră. Vara lucram la tabăra de odihnă din Sadova cu 1800 de lei/lună.

Despre cum lucra la 3 joburi în același timp


După ce am absolvit Academie de Muzică, Teatru și Arte Plastice, am fost angajat la teatru. Acolo, la fel, era salariul de +/- 1800-2200 lei. Dar eu vroiam să muncesc mai mult, pentru că vroiam tot mai mult. Am făcut cursuri de machiaj și am fost angajat la jurnal TV ca stylist make-up, hair stylist, unde aveam un salariu pe atunci de 5000 de lei. Și iarăşi nu-mi ajungea.

Am făcut sute de machiaje de mireasă — făceam machiaj şi coafură pentru mirese, nânăşele. Și era: Jurnal TV, teatru și cliente în privat. Pe atunci cred că făceam cam 1000 de euro lunar, asta vorbim de 2011-2012. Atunci era un salariu foarte bun, dar lucram ca un cal. Eu locuiam pe la aeroport, dimineața venea maşina şi mă lua, ca la 5:30 să fiu deja la lucru. Lucram până la ora 11-12 la jurnal TV ca stilist, după la teatru repetiții, după asta seara spectacol, iar între timp mai prindeam câte o clientă - două.

Atunci aveam vreo 20 și ceva de ani. La 2:00 mă culcam noaptea, la ora 4:00 eram în picioare şi era ok. Acum dacă mă culc la 2:00, la 4:00 nu mă trezesc chiar să-mi dai 10 000 de euro pentru asta.

Banii „strică” oamenii?


Mulți zic că banul este „ochiul dracului” şi banul te schimbă. Atât timp că tu ai o inimă deschisă, n-are cum banul să te schimbe. Da, eu acum îmi permit să zic că fac o sumă destul de mare în Republica Moldova. Foarte mare. Dar asta nu înseamnă că eu am uitat de unde am început sau am pierdut din valori. Sub nicio formă. Pentru că eu fac banii și nu banii mă fac pe mine.

Pot banii să cumpere fericirea?


Și banii, cred eu, joacă un rol foarte important pentru o societate, pentru un om. Că dacă eu nu aveam banii pe care îi am acum, nu puteam să-mi permit să fac ceea ce am făcut la Negurieni, foarte multe acțiuni.

Eu cred că fiecare om își dorește să-și permită să construiască o casă, mai mare sau mai mică. Această casă, care costă milioane, este exact visul unui copil de la țară, dintr-o bortă de c*r, într-o sărăcie lucie. Pe atunci mă uitam la „Alondra”, un film spaniol, telenovelă, iar în cazul în care se strica televizorul, mă uitam de la vecini. Mă uitam și ziceam: „este posibil să ai așa ditamai casă?” Așa casă mi-am făcut.

Deci eu am putut copilului din mine să-i dau tot ceea ce n-a avut la 10-12 ani. Și eu cred că în viața asta totul este posibil, chiar dacă pornești de la greu. Eu n-am câştigat la loterie, n-am avut părinți milioneri. Tot ce vedeți aici este muncă.
 

Articole asemănătoare