Înapoi

Poți fi amendat la serviciu pentru fumat?

Ieri 507
Poți fi amendat la serviciu pentru fumat?

În Moldova va fi extinsă lista locurilor în care fumatul este interzis prin lege, iar amenzile vor crește. Interdicția nu va viza doar țigările obișnuite, ci și cele electronice, dispozitivele pentru încălzirea tutunului și narghilelele. În acest context, vă povestim ce spune legea despre pauzele de fumat la locul de muncă.

Amenzi pentru pauzele de fumat

Are oare angajatorul dreptul să-ți rețină bani din salariu pentru pauzele de fumat? Nu, acest lucru este ilegal. Chiar dacă în regulamentele interne ale companiei este menționat numărul sau durata pauzelor de fumat (sau interzicerea lor), pentru încălcarea disciplinei de muncă nu se permite aplicarea unei amenzi. Sancțiunile pot fi sub formă de avertisment, mustrare, mustrare severă și concediere, și strict în această ordine.

Totuși, angajatorul poate să reducă premiul (dar nu salariul!) sau să îl anuleze, dacă acest lucru este prevăzut în regulamentul intern al companiei. Timpul petrecut la fumat poate afecta salariul și în cazul în care angajatul este remunerat tarifar și la muncă se ține o evidență strictă a timpului lucrat — adică, dacă lucrătorul va petrece în total o oră pe zi fumând, pentru acest timp pur și simplu nu va fi plătit.

Citește și: Toate pauzele legale ale angajaților din Moldova

Unde nu ai voie să fumezi în Moldova în 2025

La propunerea Ministerului Sănătății, în Moldova va fi completată și concretizată Legea privind controlul tutunului. În lista locurilor unde fumatul este interzis vor fi incluse terenurile sportive, aquapark-urile, piscinele și plajele. Pe lângă asta, în lege va fi menționat clar că nu se permite fumatul pe scări, în coridoare, în ascensoare și în orice alte spații comune din blocurile locative.

Interdicția se va aplica asupra țigărilor obișnuite și celor electronice, dispozitivelor pentru încălzirea tutunului și narghilelelor.

Până când, modificările în legislație au fost aprobate de Parlament în prima lectură.

Deja e interzis să fumezi:

  • la locurile de muncă (inclusiv la intrare, lângă ferestrele deschise și grilele de ventilare)
  • la stațiile de transport public
  • în orice mijloc de transport public, dar și în mașina personală, dacă sunt copii în salon
  • pe terenurile de joacă și în parcurile de distracții
  • în apropierea școlilor și instituțiilor medicale
  • pe stadioane și arene în timpul evenimentelor
  • la benzinării

Lista completă a locurilor în care fumatul este interzis se regăsește în articolul 26 din Legea privind controlul tutunului.

Concluzie

Dacă ieși la pauze de fumat afară, în locuri special amenajate, angajatorul nu te poate amenda pentru asta — însă îți poate face o mustrare sau chiar și să te concedieze pentru încălcarea repetată a regulamentului intern. Dar dacă fumezi direct la locul de muncă, la intrare sau lângă o fereastră deschisă, aceasta reprezintă deja o încălcare a legii, pentru care este prevăzută o amendă.

Amenda pentru persoanele fizice pentru fumatul în locurile interzise este cuprinsă între 1500 și 2100 de lei.


Articole asemănătoare