Назад

Accidentele de muncă: Cine ar trebui să plătească?

14 Ianuarie, 2021 3009 0
Doar în anul 2019, în Republica Moldova 509 de persoane au avut de suferit în urma accidentelor în muncă. 71 dintre acestea s-au adeverit a fi incompatibile cu viața. Numărul de cazuri care nu au fost raportate la Inspectoratul de Stat al Muncii rămâne o taină.

Astăzi vom discuta despre ceea ce înseamnă accident de muncă, ce responsabilitate are angajatorul și angajatul și ce poți face dacă, crima a rămas fără pedeapsă.

Accidente de muncă: ce spune legislația?

Sănătatea și siguranța angajatului este reglementată de Legea N186-XVI din 10 iulie 2008. Prezenta lege reglementează raporturile juridice ce ţin de instituirea de măsuri privind asigurarea securităţii şi sănătăţii lucrătorilor la locul de muncă. De asemenea stabileşte principiile generale privind prevenirea riscurilor profesionale.

Anexa nr. 2 la Regulamentul privind modul de organizare a activităţilor de protecţie a lucrătorilor la locul de muncă şi prevenire a riscurilor profesionale presupune:

 
CONŢINUTUL MINIM
al cursului de instruire în domeniul securităţii şi sănătăţii
în muncă corespunzător nivelului întîi de pregătire


1. Actele normative de securitate şi sănătate în muncă.
2. Răspunderea pentru încălcarea actelor normative de securitate şi sănătate în muncă.
3. Noţiuni generale despre factorii de risc profesional.
4. Noţiuni generale despre evaluarea riscurilor profesionale.
5. Acordarea primului ajutor în caz de accidentare în muncă.

Durata cursului de instruire va fi de cel puţin 8 ore.

 

Potrivit legii, fiecare angajator este obligat nu doar să asigure condiții de muncă sigure (plan de evacuare, sistem de stingere a incendiilor, echipamentele de lucru, truse de prim ajutor etc), dar și să instruiască lucrătorii. Acest lucru este adesea respins, iar angajatului i se cere „să semneze că a luat cunoștință”, dar de multe ori la această etapă se ascunde prima piatră din avalanșă.

Legea apropo e dură și voluminoasă. Articolul 10 al legii N186-XVI din 10 iulie 2008, dar și Anexa Nr.1 la Regulamentului Guvernului Nr. 95 din 5 februarie 2009,  privind modul de organizare a activităţilor de protecţie a lucrătorilor la locul de muncă şi prevenire a riscurilor profesionale prevăd următoarele:

 
1) evaluarea riscurilor profesionale;
2) elaborarea şi revizuirea periodică a planului de protecţie şi prevenire, precum şi asigurarea îndeplinirii acestuia;
3) stabilirea atribuţiilor şi responsabilităţilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă ce revin lucrătorilor;
4) verificarea cunoaşterii şi aplicării de către toţi lucrătorii a măsurilor prevăzute în planul de protecţie şi prevenire, precum şi a atribuţiilor şi responsabilităţilor ce le revin în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;
5) asigurarea unităţii cu materialele necesare informării şi instruirii lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă: cărţi, broşuri, ghiduri, afişe, filme etc.; 
6) amenajarea şi dotarea cabinetului şi/sau locurilor speciale de securitate şi sănătate în muncă;
7) elaborarea instrucţiunilor de securitate şi sănătate în muncă, ţinînd seama de particularităţile activităţilor desfăşurate şi ale locurilor de muncă/posturilor de lucru;
8) asigurarea fiecărui lucrător cu instrucţiuni de securitate şi sănătate în muncă, inclusiv cu instrucţiuni privind acordarea primului ajutor în caz de accidentare în muncă;
9) asigurarea informării şi instruirii lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;
10) verificarea cunoaşterii şi aplicării de către lucrători a informaţiilor şi instrucţiunilor de securitate şi sănătate în muncă;
11) asigurarea întocmirii planului de acţiune în caz de pericol grav şi imediat;
12) evidenţa zonelor cu risc ridicat şi specific;
13) stabilirea zonelor care necesită semnalizare de securitate şi sănătate în muncă, precum şi a tipului de semnalizare;
14) monitorizarea funcţionării instalaţiilor de ventilare, dispozitivelor de protecţie, aparaturii de măsură şi control;
15) verificarea stării de funcţionare a sistemelor de siguranţă şi de semnalizare în caz de avarie;
16) stabilirea necesarului de dotare a lucrătorilor cu echipament individual de protecţie;
17) asigurarea întreţinerii, utilizării şi depozitarii adecvate a echipamentelor individuale de protecţie;
18) asigurarea comunicării, cercetării şi raportării corecte şi în termenele stabilite a accidentelor de muncă;
19) asigurarea locurilor de muncă cu truse medicale pentru acordarea primului ajutor în caz de accidentare în muncă;
20) asigurarea realizării măsurilor dispuse de către inspectorii de muncă, cu prilejul vizitelor de control în unitate şi al cercetării accidentelor de muncă;
21) colaborarea cu lucrătorii şi/sau cu reprezentanţii acestora, cu serviciile externe de protecţie şi prevenire, în vederea coordonării măsurilor de protecţie şi prevenire;
22) colaborarea cu lucrătorii desemnaţi/serviciile interne/serviciile externe ai/ale altor angajatori, în situaţia în care mai mulţi angajatori îşi desfăşoară activitatea în acelaşi loc de muncă;
23) aplicarea de stimulente şi sancţiuni disciplinare lucrătorilor, conform criteriului îndeplinirii atribuţiilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;
24) întocmirea documentaţiei şi rapoartelor prevăzute de reglementările privind securitatea şi sănătatea în muncă.



Aici totul e clar, dar ce facem dacă situația de risc s-a întâmplat, iar angajatorul se comportă de parcă nu a observat nimic?

Stabilirea vinovăției și a responsabilității


Potrivit legii, directorul întreprinderii este obligat imediat să anunțe despre accidentul de muncă la Inspectoratul de Stat al Muncii și la Casa Națională de Asigurări Sociale. Dacă în urma accidentului angajatul a suferit o traumă sau a decedat, atunci angajatorul este obligat să anunțe despre acest lucru la comisariatul de poliție al raionului unde s-a produs accidentul.

Angajatorul de asemenea este obligat să creeze o comisie care va investiga cazul care stopat temporar activitatea. Cazurile complicate sau de deces sunt investigate de Inspectoratul de Stat al Muncii.

Chetuielile legate de investigarea accidentelor, de efectuarea expertizei, pregătirea actelor și expedierea lor sunt acoperite de angajator.


Anume nerespectarea instrucțiunilor de mai sus, raportarea cu întârziere sau neraportarea accidentelor de către angajator, deseori nu se pedepsește.

Inspectoratul muncii  atrage atenția asupra faptului că, în cazul în care angajatorul  nu a raportat accidentul, atunci cazul poate fi investigat pe baza unei cereri depuse de persoanele interesate.

Puteți anunța despre un accident de muncă, apelând la următoarele numere de telefoane: (022)266577 sau 067604905.


 Vinovați în accidentele de muncă pot fi atât angajatorii, cât și muncitorii care nu respectă măsurile de securitate.

Dacă se dovedește că accidentul s-a produs din vina angajatorului, atunci agentul economic este obligat să plătească victimei o indemnizație unică echivalentă cu salariul mediu lunar pe țară pentru fiecare procent de pierdere a capacității profesionale de muncă și să-i compenseze daunele provocate. Pedeapsa primită de către angajator sau de către persoana găsită vinovată, este reglementată de articolul 183 din Codul Penal al Republicii Moldova:

 
Articolul 183. Încălcarea regulilor de protecţie a muncii

(1) Încălcarea de către o persoană cu funcţie de răspundere ori de către o persoană care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală a tehnicii securităţii, a igienei industriale sau a altor reguli de protecţie a muncii, dacă această încălcare a provocat accidente cu oameni sau alte urmări grave, se pedepseşte cu amendă în mărime de la 550 la 850 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 100 la 200 de ore, sau cu închisoare de până la 2 ani.

(2) Aceeaşi acţiune care a provocat din imprudenţă decesul unei persoane se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 6 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 3 ani.


Dacă muncitorul își pierde viața în urma unui accident de muncă din vina angajatorului, cel din urmă este obligat să compenseze daunele provocate rudelor, dar și să achite indemnizația unică. Aceasta presupune salariul mediu anual al decedatului, înmulțit cu numărul de ani până la vârsta de pensionare a acestuia. În cazul decesului tinerilor, valoarea acestor indemnizații se poate ridica la milioane de lei.

De asemenea, daunele materiale și indemnizația unică sunt plătite de către angajator și în cazul în care lucrătorului i se stabilește gradul de dizabilitate. Dizabilitate de gradul I – nu mai puțin de 5 salarii anuale; dizabilitate de gradul II – cel puțin 3 salarii; dizabilitate de gradul III – cel puțin un salariu anual. În cazul unui accident de muncă care a dus la pierderea capacității de muncă pentru cel mult patru luni se achită cel puțin 0,5 din salariul anual.

Valoarea alocației lunare depinde de procentul pierderii capacității profesionale de muncă. Deci, 100% din pierdere se referă a gradul I de dizabilitate, 60% - gradul II, 40% - gradul III.

Dacă dizabilitatea sau decesul angajatului a fost cauzat nu doar din vina angajatorului, ci și din vina victimei, suma va fi redusă în funcție de gradul de vinovăție al victimei.


Angajatorul este obligat prin lege să asigure angajatul în acest sens la încheierea contractului individual de muncă.

Ce se consideră a fi un accident de muncă?


Potrivit Regulamentului cu privire la modul de cercetare a accidentelor de muncă, accidentele se clasifică în:
  • Accidente de muncă;
  • Accidente în afara muncii.

Prin accident de muncă se înţelege un eveniment care a produs vătămarea violentă a organismului salariatului (leziune, stres psihologic, electrocutare, arsură, degerare, asfixiere, intoxicaţie acută, leziuni corporale provocate de insecte şi animale, de calamităţi naturale etc.), ca urmare a acţiunii unui factor de risc (însuşire, stare, proces, fenomen, comportament) propriu unui element al sistemului de muncă (executant, sarcini de muncă, mijloace de producţie, mediu de muncă) şi care a condus la pierderea temporară sau permanentă a capacităţii de muncă ori la decesul salariatului, survenit:
  • a) în timpul îndeplinirii sarcinii de muncă sau obligaţiilor de serviciu;
  • b) înainte de începerea sau după încetarea lucrului, când salariatul se deplasează de la intrarea în incinta întreprinderii, instituţiei, organizaţiei (în continuare - unitate) până la locul de muncă şi invers, îşi schimbă îmbrăcămintea personală, echipamentul individual de protecţie şi de lucru şi invers, preia sau predă locul de muncă şi mijloacele de producţie;
  • c) în timpul pauzelor stabilite, cînd salariatul se află pe teritoriul unităţii sau la locul său de muncă, precum şi în timpul frecventării încăperilor sanitaro-igienice sau auxiliare;
  • d) în timpul deplasării de la domiciliu la lucru şi invers, cu transportul oferit de unitate, în modul stabilit, precum şi în timpul îmbarcării sau debarcării din acest mijloc de transport;
  • e) în timpul deplasării de la unitatea în  care este încadrat salariatul, până la locul de muncă, organizat în afara teritoriului unităţii, sau până la o altă unitate, şi invers, pentru îndeplinirea unei sarcini de muncă sau a obligaţiilor de serviciu, în timpul util pentru aceasta şi pe traseul stabilit al deplasării, indiferent de modul de deplasare sau mijlocul de transport utilizat;
  • f) în cadrul participării la acţiuni culturale, sportive sau la alte activităţi organizate de unitate în baza ordinului sau dispoziţiei emise de angajator;
  • g) în cadrul acţiunii întreprinse din proprie iniţiativă pentru prevenirea sau înlăturarea unui pericol ori pentru salvarea altui salariat de la un pericol în circumstanţele specificate la literele  a),b),c),d) şi f) ale prezentului punct;
  • h) în timpul instruirii de producţie sau  practicii profesionale în bază de contract încheiat între angajator şi instituţia de învăţământ, între angajator, elevi şi studenţi.
Prin accident în afara muncii se înţelege un eveniment care a provocat vătămarea violentă a organismului salariatului, chiar dacă s-a produs în timpul de muncă al acestuia, la locul de muncă sau pe teritoriul unităţii, în condiţii neprevăzute la punctul 3 din prezentul Regulament, cauza directă a căruia este determinată de fapte ce nu au legătură cu îndeplinirea sarcinii de muncă sau obligaţiilor de serviciu (joacă, încăierare, automutilare intenţionată, sinucidere, cazuri de boală latentă şi moarte naturală, folosire a mijloacelor de producţie în scopuri personale fără permisiunea angajatorului sau conducătorului, comitere a unui furt din avutul unităţii, angajatorului persoană fizică şi altele de acest gen). Activităţile, actele sau faptele menţionate în prezentul punct trebuie să fie confirmate prin documente corespunzătoare.

Pe site-ul cnas.md puteți găsi modelele actelor corespunzătoare.

Articole asemănătoare