Înapoi

Cum să criticați un coleg și să nu vi-l faceți dușman

04 Iulie, 2022 9350
Cum să criticați un coleg și să nu vi-l faceți dușman

Este bine cunoscut faptul că nimeni nu iubește să i se ofere sfaturi necerute. Probabil vă întrebați cum se poate atunci de procedat când un coleg repetă necontenit aceeași greșeală, iar responsabili pentru ameliorarea consecințelor sunteți voi? Ei bine, în așa cazuri ar trebui să gândiți și să acționați ca un adevărat strateg. Altfel, există riscul să fiți considerați cicălitori. Și nu merită, întrucât sunteți colegi și trebuie să lucrați împreună 8 ore în zi, cinci zile în săptămână.  

Nr.1 Nu-l blamați


Dacă veți critica un coleg în fața tuturor, fiți pregătiți să țineți piept unui val de reacții nu tocmai plăcute. Este foarte probabil ca acel coleg să se simtă mai degrabă umilit sau să se indigneze din cauza faptului că l-ați înjosit în fața întregului colectiv, decât să fie atent la sugestiile voastre. Așa că e mult mai potrivit să discutați între patru ochi.

Nr.2 Oferiți o sugestie 


Înainte de a-l critica, mai bine adresați-vă cu o replică de genul „Verifică, te rog, acest lucru, se pare că e ceva în neregulă cu el”. Astfel veți arăta că sunteți bine intenționați și veți permite totodată colegului să-și corecteze greșeala.

Nr.3 Justificați obiecțiile 


Argumentați motivul pentru care colegul trebuie să își schimbe modul de lucru sau să facă unele îmbunătățiri. În caz contrar, acesta poate considera că aveți ceva personal cu el. De asemenea, atenționați-l, dar nu-l înspăimântați, referitor la consecințele greșelilor sale.  

Nr. 4 Fiți empatici 


A greși e omenește. Chiar dacă e o minciună nevinovată, spuneți-i colegului că și voi ați greșit de multe ori sau că ați văzut pe alții făcând aceleași greșeli. Astfel, îi veți lua o piatră de pe inimă.

Nr.5 Propuneți ajutorul vostru 


Cel mai probabil, colegul nu are ca scop să saboteze procesul de lucru. Prin urmare, mulțumiți-i că v-a ascultat și asigurați-l că vă poate cere ajutorul oricând. În acest mod, veți fi sigur că în viitor lucrurile se vor întâmpla ca la carte. 

Nr.6 Păstrați-vă calmul


Evitați să ridicați tonul vocii. Vorbiți calm cu respectivul coleg, explicați-i în ce constă problema, iar în caz de necesitate îi puteți oferi și sfaturi referitoare la soluționarea ei. Discuția are totuși scopul de a rezolva o problemă, nu de a vă impune ca autoritate.
 
***


Atenție! Faptul că observați greșelile altora, nu vă face mai buni decât ceilalți. Învățați din greșelile lor și fiți gata să primiți, la rândul vostru, sugestii de îmbunătățire a activității.  

 

Articole asemănătoare