Înapoi

Despre abilitățile cu care veți fi angajat oriunde în Republica Moldova

21 Mai, 2020 8236
Despre abilitățile cu care veți fi angajat oriunde în Republica Moldova

Mulți oameni, nu știm de ce, până în prezent cred că succesul în carieră depinde de abilitățile profesionale. Adică, important  e să-ți știi bine treaba – programați, coaseți, etc.

De fapt, nu e așa și iată de ce. Un specialist bun nu e cel care îndeplinește perfect sarcinile. Un specialist bun este cel despre care se știe și se vorbește că își îndeplinește perfect sarcinile. La ce folosește un manager bun dacă el nu-i poate convinge pe colegii și clienții săi în acest sens, nu se poate afirma pe piață pentru a-și crește credibilitatea? De ce alți oameni ar trebuie să-l vadă ca un profesionist de succes?

V-ați gândit vreodată că pentru realizarea de sine în societate nu ne ajunge nu profesionalism, ci capacitatea de a fi lider și de a fi eficient?

Astăzi vom vorbi despre Soft Skills, prin ce se deosebesc de Hard Skills și cum vă vor ajuta să deveniți de succes.

Ce înseamnă Soft Skills?


Cercetătorii și autorii cărților despre afaceri și leadership spun că adevărații lideri nu au un nivel ridicat de IQ, ci de EQ – inteligență emoțională.  Ei nu sunt executori, dar știu bine să-și asume responsabilitatea și să ia decizii. Desigur, aceștia ar trebui să fie profesioniști în domeniul lor, dar succesul poate fi atins cu „abilitățile moi” – Soft Skills.

Abilitățile flexibile sau moi (eng. soft skills) sunt un complex de abilități supra-profesionale nespecializate, importante în carieră, care răspund de participarea efectivă în procesul de muncă, productivitate ridicată și nu au legătură cu un anumit domeniu.

Abilitățile flexibile, spre deosebire de cele profesionale în sensul tradițional (considerate „grele” din eng. hard skills), nu depinde de specificul unui anumit tip de muncă, sunt strâns legate de calitățile personale (responsabilitate, disciplină, autogestionare), precum și cu abilitățile manageriale (managementul timpului, leadership, rezolvarea problemelor, gândire critică).

Sursă: wikipedia.org

Din păcate, nici în școli, nici în universități nu ne sunt dezvoltate aceste abilități. Sistemul nostru de învățământ este axat pe nevoile profesiei, nu pe persoană, educația cere lecții învățate pe de rost și practicarea celor învățate pe de rost. Sistemul de educație ne învață să ne temem să greșim, să verificăm de o mie de ori și să nu facem nimic altfel decât alții. Prin urmare, cu toții ne este frică să ne apărăm poziția, să ne apărăm drepturile, să analizăm, să cântărim și să luăm decizii.

Dar, în viața reală, instruirea pentru fiecare dintre noi este un proces important și interesant care ne ajută să creăm o carieră, să devenim profesioniști în domeniul nostru. Companiile mari și de succes au pariat mult timp pe dezvoltarea personalului și consiliere pentru manageri, deoarece fără dezvoltarea personală nu va exista o carieră.

De ce dezvoltarea abilităților soft este importantă?


Când alegeți direcția în care doriți să vă dezvoltați, vi se pare că aveți înainte o mulțime de oportunități. De fapt, dvs începeți în sfârșit să acordați atenție situațiilor și acțiunilor pe care nu le-ați observat până acum. Scopul dvs este să obțineți exact experiența de care aveți nevoie pentru a evolua în direcția potrivită. Încetați să plutiți pe cursul vieții și vă creați un plan bine determinat.

Ce vă poate împiedica să vă dezvoltați?

  • Înțelegeți greșit direcția (încotro, pentru ce, cum);
  • Aveți planuri incerte și vagi (trebuie să fac ceva pentru a deveni un om de afaceri, dar nu știu ce);
  • Nu sunteți determinați să schimbați ceva în muncă, în viață în general (ar fi frumos, dar și așa nu e rău);
  • Vă ocupați doar cu ceea ce vă reușește mai bine, vă este frică să greșiți (voi continua să stau la birou);
  • Nu acordați timp pentru analizarea acțiunilor și rezultatelor (parcă e în regulă, nu mă voi gândi la asta):
  • Sunteți indiferenți la feedback (nu-mi pasă ce spun alții despre rezultatele acțiunilor mele).

Există un tip de oameni, cunoscut tuturor: veșnicii studenți. EI merg la toate master-classurile, traininguri, webinarii. Învață concomitent câteva discipline, Frecventează cursurile câțiva ani și nu planifică să –și implementeze cunoștințele în viața reală. Irosesc timpul și energia pentru lucrurile care nu le cresc eficacitatea. Ei stau nemișcați și le este frică să devină cineva mare. Astfel de oameni nu au, de obicei, întrebarea: „cum să aplic cunoștințele în practică”. Este un exemplu prost pentru auto-dezvoltare.

Când dezvoltarea are loc cu succes?

  • Atunci când scopul dvs constă nu doar în dezvoltare, ci  și în dobândirea experienței și în creșterea profesională (vreau să învăț NLP ca să am vânzări mai bune și să obțin o mărire de salariu);
  • Atunci când aveți un plan concret de dezvoltare și înțelegeți bine obiectivele (astăzi mă înscriu la cursuri de programare, peste jumătate de an merg la o școală de desen, iar peste un an visul meu se va îndeplini – voi fi game designer!);
  • Sunteți determinat să ieșiți din zona de confort, să încercați ceva nou, să riscați (da, eu nu știu cum să instalez Windows dar ce ar fi dacă mă învăț?);
  • Analizați acțiunile și rezultatele lor, înțelegeți motivele proiectelor de succes sau ale celor eșuate anume analizând acțiunile dvs, și nu în circumstanțe (am pierdut concursul pentru că am mi-a fost lene să îmbunătățesc prezentarea și nu pentru că juriul a avut o zi proastă);
  • Vreți să primiți un feedback de la colegii dvs, subalterni, superiori sau experți în domeniu (merg să-i arăt șefului proiectul, interesant ce va spune? Poate voi găsi erori sau părți slabe).

Dacă vreți într-adevăr să evoluați, aveți un scop bine determinat, urmați planul și acționați – rezultatele vor apărea foarte curând.


Chiar dacă vă pare fără sens să faceți ceva, dacă nu aveți posibilitate în acest moment să obțineți o mărire de salariu sau să găsiți un alt job, Soft Skills e o investiție în viitor, care vă vor ajuta nu doar în muncă, dar și în viață.

Abilitățile Soft care trebuie dezvoltate


Nu există o listă clar definită a abilităților „soft”, deoarece acestea, spre deosebire de competențele dificile (hard skills), nu pot fi măsurate sau certificate. Acestea sunt calități exclusiv personale,  care depinde de caracterul și experiența personală a omului. Acestea sunt tocmai calitățile pe care le indicăm, de obicei, în CV (sociabil, rezistent la stres, prietenos etc).

Dacă abia acum ați aflat că ele tot trebuie dezvoltate și confirmate prin fapte, atunci țineți patru categorii universale de „abilități moi”, care trebuie dezvoltate.

1. Abilități Soft sociale – competențe care vă ajută să interacționați eficient cu oamenii

  1. Sociabilitate
  2. Scrierea și vorbirea corectă a limbii
  3. Abilitatea de a ține discursuri 
  4. Inteligență emoțională (capacitatea de a recunoaște emoțiile și motivele altora)
  5. Flexibilitate și tolerarea criticilor

2. Competențe intelectuale, responsabile de dezvoltarea continuă a domeniului profesional

  1. Gândire analitică
  2. Capacitatea de a identifica și rezolva probleme
  3. Memorie bună
  4. Abilitate de învățare
  5. Creativitate

3. Competențe legate de voință de care depinde realizarea obiectivelor dvs

  1.  
  2. Orientarea spre rezultate
  3. Gestionarea timpului
  4. Tenacitate
  5. Rezistență la stres
  6. Îndeplinirea lucrului de rutină

4. Competențele unui lider, cu care veți putea utiliza cu succes resursele disponibile pentru atingerea obiectivelor comune

  1. Capacitatea de a lua decizii
  2. Asumarea responsabilității
  3. Capacitatea de a forma o echipă
  4. Mentorat
  5. Capacitatea de a rezolva conflicte

Din păcate, nu puteți atașa lista abilităților soft la CV și să-l puneți pe masa recrutorului. Ele trebuie confirmate prin realizări și fapte reale, manifestate în cadrul interviului de angajare, perioadei de probă și în muncă.

Cum și când veți dezvolta abilitățile soft?


Cum să înveți să iei decizii? Cum să devii rezistent la stres? Unele abilități pot fi înnăscute (perseverență, memorie bună, curiozitate). Dar majoritatea abilităților flexibile le dobândim din copilărie și de-a lungul vieții. Da, nu există lecții de mentorat sau de inteligență emoțională la școală, dar există atât de multe modalități de a le obține.
  1. Exemplul părinților ajută copilul nu doar în copilărie. El adoptă o parte din competențele lor și în viața adultă. De exemplu, dacă părinții găsesc întotdeauna compromisuri și ieșiri din situații stresante, copilul preia comportamentul lor, învață să fie flexibili, calmi și comunică prin compromisuri.
  2. Secții, cercuri, tabere pentru copii și lucrările de proiect sunt o platformă excelentă care stabilește competențe puternice, sociale, de lider și intelectuale la o vârstă fragedă.
  3. Cursuri de dezvoltare – cea mai eficientă opțiune pentru dezvoltarea abilităților flexibile, accesibile tuturor. Trainingurile dezvoltă competențe nu „pe fundal”, ci într-o manieră concentrată, moderatorul stabilește sarcini specifice și monitorizează implementarea acestora.
  4. Cărți despre leadership, inteligență emoțională, memorie și gândire – nu sunt doar manuale despre dezvoltarea competențelor, ci și baza dezvoltării capacității de învățare, perseverenței și mentalității analitice. Răsfoind, luând notițe, studiem nu doar subiectul, ci și metoda de lucru.
  5. Auto-instruire – studierea informațiilor despre tiparele comportamentelor de succes. Este vorba atât despre literatură, cât și despre studiul independent al diverselor materiale: articole, bloguri, rezumate, webinarii și cursuri audio.
  6. Căutarea feedbackului – obținerea unei reacții din partea colegilor, managerilor, mentorilor sau experților la comportamentul dvs în anumite circumstanțe ce țin de competența pe care o aveți.
  7. Învățarea din experiența altora și mentworking – identificarea modelelor de comportament în munca unei persoane care posedă abilitatea pe care o urmăriți  și învățarea cu un îndrumător. 
  8. Sarcini speciale – exerciții independente care dezvoltă anumite competențe, care la rândul lor educă calitățile personale pe care le-ați ales sau din contra educă obiceiurile proaste.
  9. Dezvoltarea în procesul de muncă – căutarea și dezvoltarea modelelor de comportament eficiente în îndeplinirea sarcinilor care fac parte din activitatea dvs profesională.

Pe lângă alegerea metodei adecvate pentru dezvoltarea competențelor, trebuie să înțelegeți și regulile de bază care vă vor ajuta să construiți o instruire mai eficientă.
  1. Mențineți echilibrul – dezvoltați cunoștințe și abilități atât profesionale, precum și cele secundare.
  2. Alegeți abilitățile concrete pe care le veți dezvolta în viitorul apropiat, concentrați-vă pe ele.
  3. Evaluați-vă sincer nivelul de cunoștințe despre o abilitate sau alta.
  4. Fixați-vă 2-3 abilități, apoi analizați-le și înțelegeți ce rezultate așteptați.
  5. Alegeți minimum 2-3 instrumente pentru a dezvolta fiecare abilitate. Combinați modalitățile de dezvoltare, astfel încât să obțineți un rezultat mai bun și mai rapid.
  6. Dacă ați observat că dezvoltarea nu are efect, analizați de ce se întâmplă acest lucru și faceți modificările necesare planului sau modului de dezvoltare.
  7. Înainte de a dezvolta orice abilitate, află ce presupune aceasta.

Dezvoltarea abilităților soft este un proces important pentru fiecare persoană. Competențele dezvoltate ne ajută să construim o carieră, să comunicăm cu oamenii, să creștem copii, să ne împrietenim, că construim relații și chiar să scăpăm de obiceiurile proaste, înlocuindu-le cu cele utile. N-o luați prea ușor.

Și în final, vă recomandăm o listă de cărți utile legate de acest subiect:
  • „Inteligență emoțională”, D. Goleman
  • „Tehnici Jedi”, M. Dorofeev
  • „Disperații manageri de accounturi”, B. Shpirt
  • „Gândiți-vă încet, decideți repede”, D. Kahneman
  • „Mai întâi spuneți nu”, D. Camp
  • „Totul poate fi negociat”. G. Kennedy
  • „Clienți pe viață”, C. Sewell
  • „Scrie, taie”, M. Ilyakhov, Sarycheva Lyudmila
  • „Obiectivul”, E. Goldratt
  • „45 de tatuaje cu personalitate”, M. Batyrev
  • „Codul cultural”, C. Rapay
  • „Psihologia influenței”, R. Cialdini
  • „The psychology of persuasion”, R. Cialdini
  • „Arta predării”, D. Dirksen
  • „Arta explicării”, L. LeFever

Articole asemănătoare