Înapoi

Oficial. Cetățenii Ucrainei se pot angaja în câmpul muncii în Republica Moldova fără a deține dreptul de ședere provizorie

01 Martie, 2022 5209
Oficial. Cetățenii Ucrainei se pot angaja în câmpul muncii în Republica Moldova fără a deține dreptul de ședere provizorie

Astăzi, 1 martie 2022, Comisia pentru Situații excepționale a Republicii Moldova a aprobat procedura simplificată de angajare a refugiaților din Ucraina.

Cetățenii ucraineni vor beneficia de dreptul de a munci pe teritoriul Republicii Moldova fără obținerea dreptului de ședere provizorie îns cop de muncă.


Potrivit Dispoziției nr. 4 din 1 martie 2022 emisă de Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova, în perioada stării de urgență (până pe 24 aprilie 2022) angajarea refugiaților în câmpul muncii se va efectua în baza:
  1. Contractului individual de muncă, încheiat în perioada stării de urgență;
  2. Codului numeric personal (IDNP) atribuit cetățeanului ucrainean la intrarea pe teritoriul Republicii Moldova și/sau la solicitare de către centrele multifuncționale ale Agenției Servicii Publice;
  3. Copiei actului de identitate a cetățeanului ucrainean.

În termen de 5 zile de la data angajării, angajatorul are obligația de a notifica Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă în format electronic sau pe hârtie.

Vă amintim că toate posturile vacante pentru refugiați pe Rabota.md pot fi vizualizate pe acest link.


Articole asemănătoare