Din 1 aprilie, pensiile în Moldova au fost indexate cu 6%. Prin urmare, în cazul unui stagiu complet de cotizare, pensia minimă în țară este acum de 2778 de lei, iar pensia medie — 3926 de lei.
Pensiile au crescut pentru aproape 680 de mii de persoane, printre care peste 529 de mii de beneficiari de pensie pentru limita de vârstă și 99 de mii de beneficiari de pensie de dizabilitate, informează guvernul.
Menționăm că coeficientul de indexare a fost aplicat doar la acea parte de pensie care nu depășește salariul mediu lunar pe economie, prognozat pentru anul 2023 — 13 700 de lei.
Cheltuielile estimate pentru indexarea pensiilor sunt de 14,2 miliarde de lei. Aproximativ 10,9 miliarde de lei vor fi alocați din fondurile bugetului de asigurări sociale și 3,3 miliarde de lei — din bugetul de stat. Bugetul total estimat pentru pensii pentru anul 2024 este de 28 de miliarde de lei, cu 11% mai mult decât în 2023.