Назад

De ce fanii lui Harry Potter sunt cei mai buni angajați?

08 Octombrie, 2019 1022 0
„Dacă vrei să afli cu adevărat cine este un om, fii atent la felul în care el tratează pe cei inferiori lui, nu pe cei egali.”
– Sirius Black.
 
 Ador când niște istorioare obișnuite și cunoscute îți pot reda toată simplitatea existenței. De exemplu, autorul cărții „Codul lui Gorinich” prin povești populare a explicat toate intrările și ieșirile businessului rusesc.

Astăzi, îmi propun să fac același lucru – să abordez un subiect bine cunoscut, folosind literatura pentru copii. Deși angajarea pottermanilor în câmpul muncii nu constituie o problemă (ei sunt peste tot) și nici seria de cărți „Harry Potter” nu poate fi numită de-a dreptul literatură pentru copii, am găsit niște puncte de reper.

Într-un moment m-am gândit că, de fapt, fanii băiatului care nu doar a supraviețuit, dar și „i-a șters nasul” lui Voldemort, sunt foarte mulți, în special în rândul adulților. Cunosc oare acești oameni despre avantajul pe care îl posedă? Ce ar fi dacă îți spun că un potterman este un angajat grozav?

Fă-te comod oriunde ai fi, ia-ți o cafea și citește aici.

Pottermanii abordează orice sarcină din punctul de vedere al unui adult și al unui copil concomitent



Acest lucru se întâmplă deoarece în adâncul sufletului ei sunt adolescenți de 11 ani, cu baghete magice. Pur și simplu este foarte dificil să fii mare și să-ți placă „Harry Potter” în același timp. În prezent crește o nouă generație, iar noi pottermanii trebuie să-i facem cunoștință cu „Harry Potter”. În trecutul nostru, Harry Potter singur ni „s-a prezentat”. Așteptam apariția fiecărei cărți „cu sufletul la gură”. Probabil din acest motiv și simțim această afecțiune pentru această serie – este copilăria noastră, o mică fereastră spre lumea magiei și a aventurilor.

De aceea, chiar și atunci când se maturizează, pottermanii nu uită nimic. Mulți dintre ei, sătui de literatura sovietică propusă de programul școlar, care nu se potrivea vârstei și nici gândirii, descopereau dragostea pentru citit datorită lui Joanne Rowling. E dificil să iubești romanele despre băiatul-care-a-făcut-singuri-știți-ce atunci când deja ești adult. Dragostea pentru ele începe din copilărie. Și iată cel mai greu lucru e să fii adult și încă să iubești ceea ce te făcea fericit în copilărie. Dar cei care au reușit să facă asta și chiar cei care au decis în sfârșit să citească aceste șapte cărți populare deja fiind adult, sunt înzestrați cu aceeași valoare și anume:

Capacitatea de a scoate inspirația din copilărie.


O copilărie colorată, viziunea imediată a unui copil față de viață și abordarea originală față de sarcinile plictisitoare de adult – este ceea ce-l fac pe un angajat creativ de neînlocuit. Fie organizează evenimente, fie realizează clipart-uri, fie crează designul sau scrie texte corporative, un potterman va face această activitate mult mai inspirat decât alții. Asta pentru că rațiunea sa funcționează diferit.

Și asta nu se referă doar la fanii „HP”. Păstrând dragostea pentru orice roman preferat în copilărie, adulții deprind cele mai complicate lucruri: stabilitatea și aprecierea. Să prețuiască ceea ce la prima privire poate să pară nesemnificativ.

Un potterman nu-și va dezamăgi niciodată colegii și mereu va veni în ajutor


Romanul despre Harry Potter ne învață ce înseamnă empatie și jertfirea de sine practic în fiecare pagină. Fără a ajunge la ultima carte, poți înțelege multe despre felul în care ar trebui să te comporți cu prietenii, rudele sau colegii. Pur și simplu privește-l pe Ron. Până acum țin minte cuvintele jurnalistului și scriitorului Alexandr Furman:

„…vă amintiți cum Harry la vârsta de 17 ani, în a șaptea carte, mergea spre propria moarte? Vă amintiți acest sentiment de disperare și singurătate? Teama față de necunoscut și frica de moarte.

Conștientizarea absolută a propriilor acțiuni. Înțelegerea faptului că așa trebuie și nimic nu poți schimba. Trebuie doar să mergi înainte, pas cu pas. Să mergi de bună voie pentru a-i proteja pe cei dragi. Nu să lupți, ci să te sacrifici cu adevărat.

Vă amintesc că Rom Weasley a făcut toate acestea la vârsta de 11 ani”.


Ron a făcut-o când avea 11 ani – acest moment mi-a rămas lipit de creier. Cel mai des, atunci când am în față o sarcină dificilă, cum ar fi să merg în ambulanță cu cineva care se află între viață și moarte, să-mi schimb locul de muncă care îmi place mult pentru că așa ar fi mai bine pentru familie, să nu dorm nopțile verificând cum respiră omul care-mi este drag – și asta nu-mi doresc deloc – eu nici nu-mi amintesc ce a făcut Ron Weasley la 11 ani și alte milioane de persoane, pe care el îi întruchipează. Nu am nevoie să-mi amintesc. Din copilărie m-am obișnuit să jertfesc cu mine, dacă pot. Și asta-i, în mare parte, datorită lui „Harry Potter” și altor cărți asemănătoare.

De aceea, pottermanii sunt unii dintre cei mai înțelegători și conformiști angajați.

Pottermanii sunt rareori nemulțumiți de salariul pe care îl au și lucrează cel mai bine atunci când salariul este majorat


Harry Potter învață adulții nu doar să cunoască prețul banilor, dar și să-i trateze mai ușor. De exemplu, să se împartă cu ei. Sau să nu-i cheltuie în stânga și în dreapta. Să nu fie zgârciți. Desigur, această responsabilitate nu stă doar pe umerii lui Joanne Rowling, dar eu cred că ea a oferit pottermanilor un exemplu reușit. Harry, cel care a primit o moștenire imensă, a putut găsi o modalitate să o „micșoreze”, așa cum a făcut-o personajul din povestea fanfiction a lui Eliezer Yudkowsky „Harry Potter și metodele de raționalizare”. Dar el nu a făcut asta. Cu atât mai mult, el nici nu și-a cumpărat cele mai scumpe richizite școlare, nu și-a luat o mătură mai performantă și nici într-un caz nu a încercat să-și îmbunătățească statutul cu ajutorul banilor. Banii joacă un rol nesemnificativ în roman, ceea ce ne face să ne gândim că ei nu sunt cei mai importanți în viață.

Asta, desigur, nu înseamnă că angajaților-pottermani putem, în general, să nu le oferim salariu. Sigur că nu. Pur și simplu, printre ei sunt mult mai puțini oameni care pentru zero efort vor să primească mulți bani. Pottermanii pot să-și aprecieze adecvat competența dar și prețul lucrului pe care îl fac. Pottermanul căruia i se achită un salariu pe care îl merită va fi mulțumit, dar nu va depune un efort în plus, dorind mai mult. În același timp, o majorare de salariu poate să-l motiveze să muncească mai bine.

Pottermanii cel mai bine știu cum să discute cu clienții și persoanele dificile


Personajele diferite și neclare din „Harry Potter” învață cititorii să nu-și creeze impresii pripite despre cei care par la prima vedere stranii și neplăcuți.

Hermione, aroganta care știe tot în primele pagini ale cărții, la sfârșitul romanului devine o prietenă devotată și apărătoarea drepturilor spiridușilor. Înfiorătorul și sinistrul Sirius Black este de fapt foarte drăguț. Ciudatul și, aparent, dementul Albus Dumbledore este de fapt cel mai mare geniu al manipulării și pur și simplu un bătrân bun la suflet. Știe despre toate aceste lucruri cititorul din primele pagini? Nu, el ajunge la concluziile respective treptat. Iar în viitor, creându-și păreri despre oameni, el nu se mai bazează pe primele impresii.

Încă mai există „fenomenul lui Snape”, cum îl numesc eu:

Obișnuința interioară a fiecărui potterman de a considera oamenii întunecați și misterioși, de fapt, niște drăguți.


De menționat că această obișnuință pare intuitivă – mulți când fac cunoștință cu acest personaj, din primele pagini bănuiesc că în adâncul său este bun. Iar atunci cât apare și dovada acestui fapt, pottermanii se obișnuiesc cu un gând: chiar și cel mai straniu om poate fi legat de un sentiment luminos și bun. Ei vor să creadă și să spere că în orice suflet întunecat  poate fi găsit ceva bun.

De aceea, pottermanii manifestă intenții bune față de clienți, sunt binevoitori chiar și cu cei mai insuportabili colegi și niciodată nu declară război în oficiu, încercând să înțeleagă părțile pozitive ale oamenilor.

Principalul avantaj al pottermanilor – hărnicia


Din nou, băiatul-care-a-trecut-peste-tot îi învață acest lucru. Cine este Harry Potter? Băiatul care toată viața a fost insultat, iar oamenii îi demonstrau că nu este de treabă. O copilărie distrusă de rudele arogante care l-au crescut, o viață plină de dispreț în primii ani de studii la Hogwarts, înjosirea sistematică de către personajele negative la fiecare întâlnire. Chiar și așa, el nu s-a dat bătut. Băiatul a mers spre succes și l-a atins!

Harry este un exemplu minunat al ambiției și încrederii în sine pentru pottermanii-workaholici care se subapreciază. Îți amintești momentul când pe Harry îl amenințau că la Hogwarts va fi scufundat cu capul în toaletă?

„- în prima zi de școală, îi bagă pe începători cu capul în WC și trag apa! Vrei să facem puțină practică la toaleta noastră? râdea Dudley. – Nu mersi, biata toaletă n-a mai văzut niciodată ceva mai hidos decât capul tău și s-ar putea să i se facă greață! răspundea Harry”.


Apoi acest băiat a mers la Hogwarts, a fost admis la Gryffindor, a devenit cel mai bun căutător la Quidditch, l-a înfrânt pe Cel-fără-de-nas și niciodată nu a fost arogant. O astfel de hărnicie ne învață Harry – când orice succes este uimire și bucurie, iar orice eșec este doar recunoașterea sarcastică a propriei imprefecțiuni.

Pottermanii sunt foarte harnici. Pe lângă aceasta, nu se supraapreciază niciodată


Pot să enumăr atuurile pe care le au angajații-pottermani până la infinit. Sunt sigură, că cititorii noștri pot adăuga încă multe. Dar spre final aș vrea să spun că pottermanii au o memorie fenomenală. Chiar dacă am citit „Harry Potter” în întregime doar o singură dată când aveam 14 ani, până acum țin bine minte  în care carte frații Weasley i-au promis surorii să-i trimită de la Hogwarts banda de toaletă, în care – Severus Snape l-a rugat pe Harry să nu-l mai numeasă „sir”. A ține minte cronologia cărților, numele personajelor, atmosfera și aventurile, a înțelege schemele complexe ale unui număr mare de eroi întreprinzători este destul de dificil.

Angajați pottermani, ei sunt într-adevăr oameni tari.

Articole asemănătoare