Înapoi

Mai puține cadre, concurență și planuri: 7 motive să căutați un job vara

18 Mai, 2020 3558
Mai puține cadre, concurență și planuri: 7 motive să căutați un job vara

„Nu are sens să cauți de lucru vara! Nimeni nu are nevoie de angajați, toți sunt în concedii și nimeni nu va intervieva candidații!”

În acest articol am eliminat cu succes aceste și alte mituri. Ba chiar vă vom spune de ce să căutați de lucru vara nu doar că e posibil, ci este necesar!

Motivul nr. 1: vara există mai puțină concurență


Puțini își doresc să demisioneze sau să-și conecteze calculatorul pentru a căuta pe Rabota.md jobul visurilor. Toți vor să se odihnească, să se distreze, să iasă cu prietenii și să se bucure de vremea caldă de afară. Iată, mulți amână căutarea jobului cu gândul: oricum e un sezon mort, toți sunt în concedii, mă voi odihni și eu până la toamnă, poate or apărea mai multe posturi vacante.

Și aici apăreți dvs. Știți ceea ce nu știu ei – că vara sunt nu doar posturi vacante mai puține, ci și solicitanți mai puțini. Asta înseamnă că multe departamente de resurse umane duc lipsa candidaților. Și dacă în alte perioade ale anului, managerii strecoară o grămadă de CV-uri printr-o sită fină, vara nu au ce cerne.

Vara aveți mult mai multe șanse să obțineți un job, fără a trece un concurs riguros.

În timp ce unii se odihnesc, de ce să nu-i întrec și să ocup o funcție fierbinte?

Motivul nr. 2: în perioada concediilor este lipsă de cadre


De fapt, vara nu e mai puțin de lucru. Lipsa cadrelor, aflate în vacanță creează lipsa mâinilor de lucru, iar asta la rândul său creează noi posturi vacante. Acest circuit mereu menține piața muncii în formă bună.
Departamentul de resurse umane va depune toate eforturile pentru a readuce munca pe pista anterioară și a închide poziția vacantă. Acest lucru înseamnă că atât recrutorul, cât și șeful companiei va dori să închidă mai repede postul vacant, fără a sta mult pe gânduri.

Vara puteți obține un job, chiar dacă nu aveți suficientă experiență.

Motivul nr. 3: în unele domenii, vara apar mai multe posturi vacante


Activitatea economică în unele domenii nu poate fi desfășurată anul împrejur. În unele cazuri, vara munca amorțește, în altele – abia-abia începe. Vara apar noi posturi vacante în următoarele domenii:
Nu toate posturile vacante din domeniile enumerate mai sus sunt temporare. Dacă vă veți afirma ca un lucrător bun, veți putea mereu să transformați munca în una permanentă.

Motivul nr. 4: e mai ușor să impresionezi


Amintiți-vă cum v-ați târât pe timpul iernii la un interviu de angajare, în două pulovere și geaca cu puf, încălzindu-vă mâinile în buzunare, în transportul public supraaglomerat. Amintiți-vă cum ați intrat în birou cu nasul roșu, lăsând urme umede pe podeaua curată. Cel mai probabil că în primele minute ale interviului ați încercat să vă încălziți și nu să vă amintiți de ce ați decis să lucrați în această companie.

Vara, toată lumea este frumoasă, elegantă și mulțumită. Și dvs, și angajatul departamentului de personal, aveți sufletul încălzit de soare, iar aerul condiționat din birou rezolvă cu ușurință problema căldurii. Vara, toată lumea devine nu doar un pic mai amabilă, ci și mai reprezentativă. E timpul pentru a îmbrăca cele mai bune tricouri (dar nu havaiene!) și rochiile frumoase (dar nu sarafane!) și nu trebuie să vă aranjați părul după ce scoateți căciula. 

Vara, recrutorului îi este mai ușor să evalueze aspectul unui candidat și chiar să închidă ochii asupra unor defecte.

Motivul nr. 5: vara, e mai ușor să te adaptezi într-o nouă companie


De regulă, vara, nicio companie nu planifică starturi și reorganizări grandioase. Chiar și proiectele de toamnă se planifică în luna august. În acest moment, în birou e cea mai relaxată atmosferă: angajații lucrează în regim normal, echipa devine mai mică din cauza celor care au plecat în vacanță.

Prin urmare, vara veți avea timp să vă cunoașteți cu calm colegii, să priviți în jur, să cunoașteți compania din interior și să lucrați fără stres.


În plus, viața informală a lucrătorilor de birou, de asemenea, este activată – de multe ori ies la prânz într-o cafenea, după muncă merg într-un bar, deseori organizează excursii și activități de weekend. Toată această atmosferă prietenoasă de vară este un mediu minunat pentru începători. La urma urmei, tocmai în adaptarea rapidă și de succes a unui începător este cheia activității sale eficiente.

Motivul nr. 6: vara apar noi oportunități


Unele companii, vara pregătesc proiecte de toamnă. De aceea, posturile vacante se deschid în avans. Prin urmare, merită să trimiteți un CV anume vara. Chiar dacă decizia este luată mai aproape de toamnă, este foarte posibil să fiți aleși.

În plus, vara are sens să vă angajați într-o companie tânără și activă, deoarece ei au nevoie de angajați energici care sunt dispuși să lucreze nu doar un sezon, ci tot anul.

Motivul nr. 7: vara să lucrezi e mai simplu


Nu e secret pentru nimeni, că vara ne încărcăm cu energie. În perioada caldă și luminoasă a anului e mai simplu să ne trezim dimineața, să ne menținem în formă și să rămânem energici toată ziua. Atunci de ce să irosim acest timp minunat pentru distracție?

E timpul perfect să vă înarmați cu tastatura și să expediați CV-ul la toate companiile care v-au interesat!

Articole asemănătoare