Înapoi

JTI Moldova, în top 5 cei mai buni angajatori din țară în 2021!

22 Decembrie, 2021 5441

Studiul Employer Brand Perception Survey a avut drept scop identificarea celor mai buni angajatori din ţară, companii care oferă cele mai bune condiții de lucru prin implementarea unor practici avansate în domeniul resurselor umane. 
 
Companiile participante au fost evaluate prin intermediului unui chestionar anonim, aplicat unui eșantion de poziții din cadrul companiilor, fiind analizate următoarele categorii:
  • Condiţii de lucru;
  • Salariu şi beneficii;
  • Oportunităţi de dezvoltare şi perspective de creştere;
  • Colaborare şi caracterul relaţiilor în companie;
  • Structură şi scopuri organizaţionale. 

”Creăm cele mai bune condiții de muncă pentru oamenii noștri. Continuăm să îmbunătățim programele pentru talentele noastre,  pentru a rămâne competitivi și a susține evoluția angajaților în cadrul JTI. Aceste eforturi ne asigură locul 1 în segmentul nostru de activitate și rezultate precum poziția în acest Top”, a menționat Tatiana Mihailiuc, People & Culture Manager, JTI Moldova.
 
În acest an, la studiu au participat 47 de companii locale din sectoarele IT, distribuţie şi vânzări, producție, financiar, prestare servicii şi altele. Compania JTI Moldova s-a clasat, astfel, pe locul 5.
 
Studiul Employer Brand Perception Survey, se află la cea de-a 12-a ediţie și a fost realizat de către Axa Management Consulting în parteneriat cu Asociația Business-ului European (EBA).

Articole asemănătoare