Dacă, în calitate de părinte, sunteți îngrijorat de faptul că odrasla dumneavoastră va petrece toată vacanța trândăvind, atunci ajutați-l să-și găsească un post de muncă pe vară! Pentru un adolescent, aceasta este o oportunitate de a câștiga prima experiență de lucru, de a îmbunătăți abilitățile sociale și de a învăța cum să-și gestioneze banii.
De la ce vârstă se poate de lucrat oficial
Conform legii, adolescenții pot încheia un contract de muncă începând cu vârsta de 16 ani, însă pot lucra de la 15 ani cu acordul scris al părinților sau al altor reprezentanți legali. Minorii trebuie să fie supuși, înainte de angajare, unui examen medical.
Cât i se permite unui copil să muncească
Pentru minorii cu vârsta de 15 ani, limita maximă este de 24 de ore pe săptămână, iar pentru adolescenții de la 16 la 18 ani — de 35 de ore. Astfel, durata zilei de muncă, într-o săptămână de cinci zile lucrătoare, nu poate depăși 7 ore.
Remunerarea muncii
Adolescentului trebuie să i se plătească cel puțin
salariul minim garantat. Acesta este acum de 3500 de lei. De asemenea, este prevăzut în lege că tarifele ar trebui să fie aceleași ca în cazul adulților, dar din cauza numărului redus de ore, este puțin probabil că adolescenții vor putea câștiga la fel ca ei.
Unde nu poate lucra un adolescent
Adolescenții pot îndeplini doar munci care nu dăunează sănătății și integrităţii lor morale. De aceea, adolescenții nu vor fi angajați la uzine chimice, în cariere sau la cărat saci cu ciment. Este interzisă și munca în localurile de noapte sau cazinouri.
Posturi de muncă potrivite pentru adolescenți
Curier. Avantaje: grafic flexibil de lucru, nu este plictisitor. Dezavantaje: este nevoie de transport personal, cel puțin o trotinetă.
Promoter (distribuitor de pliante, lucrător la degustații). Avantaje: grafic de lucru convenabil, dezvoltarea abilităților sociale. Dezavantaje: venit instabil, lucru în picioare.
Copywriter/manager smm. Avantaje: dezvoltarea abilităților creative și îmbogățirea viitorului portofoliu. Dezavantaje: adolescentul, precum și adultul, poate fi păcălit, adică e posibil să nu i se achite pentru text.
Consultant în magazin/merchandiser. Avantaje: venit stabil, dezvoltarea abilităților de comunicare. Dezavantaje: trebuie de învățat o sumedenie de informații despre produse.
Operator telefonic. Avantaje: lucru stabil, nu necesită aptitudini speciale. Dezavantaje: este monoton și plictisitor.
Chelner/barista (acolo unde nu se vinde alcool). Avantaje: este un
lucru ușor de găsit, grafic flexibil. Dezavantaje: este extenuant, stresul e continuu întrucât clienții sunt diferiți.
Vânzător de înghețată. Avantaje: instruirea durează doar o zi sau două, lucrul este ușor. Dezavantaje: facilități puține.
Repetitor pentru elevii claselor primare. Avantaje: plata cu ora, grafic flexibil. Dezavantaje: nu e un post de muncă oficial.
Poștaș. Avantaje: lucru ușor. Dezavantaje: presupune mobilitate pe întreaga durată a zilei.
Lucrător agricol. Avantaje: vara este ușor de găsit un astfel de post și, de obicei, se asigură și hrană. Dezavantaje: poate fi epuizant fizic.
Cioban. Avantaje: nu sunt necesare aptitudini speciale, aer proaspăt. Dezavantaje: se lucrează indiferent de condițiile meteorologice.
Ajutor de animator. Avantaje: lucrul în cadrul evenimentelor pentru copii este sigur și dezvoltă abilitățile artistice. Dezavantaje: este dificil de găsit un astfel de post.
Bonus — voluntar. Avantaje: dezvoltă abilitățile sociale și prinde bine pentru CV. Dezavantaje: nu se plătește.
Puteți găsi mai multe idei și posturi de muncă pentru adolescenți pe site-ul Rabota.md în categoria
„Muncă sezonieră”.
Cum se pot reduce riscurile
Luați în considerare doar anunțurile din
sursele de încredere sau cereți recomandări de la cunoscuți. Îndemnați copilul să nu aleagă un post de muncă doar pentru denumirea frumoasă sau pentru promisiunile generoase. Analizați împreună responsabilitățile indicate și credibilitatea companiei. De asemenea, este foarte probabil ca adolescentului să i se propună un post de muncă fără angajare oficială. În acest caz, un șef lipsit de scrupule poate pur și simplu să nu îi plătească. Dacă merită să riscați sau nu, decideți cu întreaga familie.