Înapoi

Cum, de ce și unde un copywriter trebuie să-și facă un portofoliu?

25 Ianuarie, 2021 7241
Cum, de ce și unde un copywriter trebuie să-și facă un portofoliu?

E timpul ca noi, cei de la Rabota.md, să lansăm o rubrică separată dedicată copywriterilor. Ce ne mai rămâne, dacă această profesie înainte era populară, iar acum a devenit numărul unu în solicitările Google.

Cu toate acestea, în ciuda faptului că milioane de copywriteri scriu articole despre cum ar trebui să lucreze eficient alți copywriteri, se găsesc alte milioane de copywriteri care cred că asta-i ușor și simplu. De fapt, regulile gramaticale nu sunt suficiente pentru a scrie articole bune, a nu dezamăgi cienții și cel mai important – a face bani buni și a nu diminua prețurile altor copywriteri.

Despre asta am scris în articolele:

Niveluri SEO: cum să le deosebim și cât sunt de plătite
Start-up în IT: profesii cu abilități manime și beneficii maxime
10 abilități esențiale pentru a obține un loc de muncă în marketing de conținut
25 de cărți simple și ușor de înțeles pentru copywriteri și jurnaliști
Cum să-ți salvezi cariera și să evoluezi în autoizolare

Astăzi ne vom axa pe acțiunile copywriterului care e gata să înceapă lucrul chiar în acest moment.

Aveți un portofoliu?


Dar documente? Glumim. De fapt, copywriterii nu au nevoie de portofoliu. Ce să includă în el? Screen shoturi cu discuțiile cu clienții? Linkuri către pagini de destinație? La urma urmei, nu fiecare client ar fi de acord ca un copywriter să includă textul pentru care a plătit în portofoliul său. Designerilor le este mai ușor, capturile de ecran ale site-urilor arată întotdeauna bine, dar ce ar trebui să facă un copywriter?

Vă spunem noi.

Atunci când un potențial client este interesat de portofoliul copywriterului, el nu-și dorește ceva supranatural. El vrea să vadă cum scrieți. Dar să presupunem, că tot ce ați scris până acum nu se potrivește pentru un portofoliu, texte plătite nu aveți și nici recenzii. În așa caz, aveți trei opțiuni:

1. Cel mai avantajos – lucrul asupra portofoliului


Scrieți un anunț asemănător cu acesta:

Un copywriter începător caută „comenzi” pentru portofoliu. Vă scriu un text în schimbul unei recenzii!

Sau puteți indica cel mai mic preț, dacă credeți că orice muncă trebuie plătită. Dar poate clientului îi va plăcea atât de mult articolul, încât singur va decide să vă achite articolul, ba chiar mai mult decât vă așteptați (de fapt nu).

Scopul dvs acum e să obțineți câteva texte, cel puțin 3-4 despre diferite subiecte, pe care să le puteți transmite potențialilor clienți, ca și cum ați spune: „Iată pentru ce mă plătiți”.


Avantajul e simplu: obțineți texte, posibil plătite, și recenzii de la oameni reali.

2. Cel mai ușor: pur și simplu scrieți


Da-da, să scrieți. Inițial identificați subiectele, în care „vă simțiți ca peștele în apă”. Medicină sau cosmetice? Business sau psihologie? Texte informative sau comerciale? CEO sau chatterbox? Stil informativ sau îndrăzneț?

Îndată ce v-ați decis, dedicați o zi pentru a scrie 3-4 texte. O puteți ruga chiar și pe mama să scrie recenzii.

E important să înțelegeți ce fel de texte au nevoie oamenii.

Nu e suficient să scrieți frumos un eseu despre cum ați petrecut vara anului 2020. Trebuie să înțelegeți că persoane diferite au nevoie de texte diferite.
  1. SEO are nevoie de un text cu specificații tehnice pentru a-l plasa pe site, ca acesta să atragă publicul prin motoarele de căutare. Nu va fi deprisos să veniți cu specificațiile tehnice atașate la text sau să cereți aceste specificații de la un prieten SEO și să scrieți un text conform specificațiilor tehnice.
  2. Antreprenorilor le trebuie texte comerciale care vor vinde produse sau servicii. Dacă nu intenționați să scrieți texte comerciale – nu scrieți, dar dacă planificați, atunci încercați să vindeți prin textul dvs. De exemplu, un smartphone de ultimă generație și un curs de copywriting, ca să aveți în portofoliul dvs vânzări diametral diferite.
  3. O companie mare are nevoie de un brand voice, o descriere a mărcii, în general, un text care să spună în două propoziții despre echipă. Căutați pe Google câteva companii și scrieți despre ele texte frumoase.
  4. Alte companii, patronii unor bloguri, reviste și site-uri au nevoie de articole informative și lungi (longread). Nu va fi de prisos să scrieți câteva articole pe subiectele pe care le înțelegeți, fără a uita, în același timp, despre SEO și unicitate.

Un alt lucru important: cel mai bine să includeți în portofoliu nu pur și simplu texte, dar case-uri întregi.

Atunci când clientul vede o grămadă de texte, care încă trebuie citite și descifrate, acesta este depășit de lene. E altă treabă când inițial el vede case-ul, apoi textul. Atunci clientul înțelege cum dvs munciți și ce îi puteți oferi. Acest lucru se referă și la textele-SEO, despre care am vorbit deja, și la cele informativ-comerciale, doar există clienți care cer să scrieți „despre asta”, dar nu spun cum.

Luați și scrieți:

Articol „Despre cum să scrii articole”. Cerințele clientului: text cu 10 mii de simboluri fără spații despre copywriting pentru site. Abordarea mea: am analizat asta, am scris despre asta, am verificat textul prin anti-plagiat și prin urechile profesoarei de limbă și literatură română.

Sau ceva de genul.

3. De ce aveți nevoie de portofoliu, când există sarcină pentru testare?


Dacă nu doriți să irosiți timp în plus, căutați îndrăzneț post vacant și apelați. Dacă vă vor întreba unde este portofoliul, spuneți-le că l-ați uitat acasă, adică clientul nu v-a permis să includeți textul în portofoliu, de aceea vor trebui să vă creadă pe cuvânt și să vă testeze.

Sau sincer spuneți: sunt novice, dați-mi specificațiile tehnice și veți afla cât de bun sunt.

Despre modurile de realizare a portofoliului ne-am clarificat, acum urmează cel mai interesant.

Unde publicăm portofoliul?


Portofoliul nu este un CV, nu-l veți putea atașa în document într-un e-mail. Deși ideea e interesantă – poți atașa texte de la care clientul cere unicitate de 100%, în așa fel ele nu vor apărea pe alte platforme.
Copywriterii care se respectă publică portofoliile sale pe site-uri create special cu un domen unic de tip yaumamycopywriter.co și cu patos îl trimit clienților în privat. Avantajele propriului site sunt ireproșabile: design unic, adresă-web memorabilă, +100 pentru soliditate.

Să creați un portofoliu sub forma unui site puteți pe:
  • Tilda
  • Readymag – e aceeași Tilda, doar că sunt disponibile mai multe șabloane frumoase.
  • Wordpress – inițial e puțin dureros, dar apoi devine frumos.
  • Site-uri Google – hosting gratuit și simplificat pe baza unui wiki structurat – asta dacă aveți nevoie de un portofoliu în 30 de minute.

Evident, un copywriter nu este designer-web și crearea unui site de la zero pentru mulți poate fi o sarcină pentru jumătate de an. Platformele menționate mai sus sunt cele mai simple pentru un novice în programare. Totul poate fi setat prin butoane și studiat prin lecții video.

Puteți, desigur, mult mai simplu să creați un profil pe bursa de copywriting. Dacă nu sunteți împotrivă ca potențialii clienți, analizând lucrările dvs, să prefere să vadă ce au alții și să uite de linkul spre portofoliul dvs.
Dacă site-urile nu sunt pentru dvs, există Google Docs. și Linkedin. Dar asta e pentru cazul în care creați portofoliul în internet cafe, iar timpul dvs se va scurge în 15 minute.

Ce trebuie să mai cunoașteți înainte să creasți portofoliul?


Textele nu sunt suficiente. Trebuie să povestiți și despre dvs. Clientul vrea să știe:
  1. De ce trebuie să vă aleagă anume pe dvs? Descrieți-vă avantajele: lucrez rapid, mă încadrez în termene, concretizez detalii, lucrez cu instrumente SEO. La urma urmei, cer mai puțini bani, de ce mai aveți nevoie?
  2. Ce experiență aveți? De obicei, novicii nu scriu despre asta, dar dacă recunoașteți că ați început lucrul recent, iar anterior l-ați citit într-o lună pe Kaplunov, măcar veți crește în ochii clientului pentru credibilitate. Apoi scrieți mândru „since 2020”.
  3. Cum puteți fi contactat? Obligatoriu, auziți, obligatoriu lăsați datele de contact direct în portofoliu. Sau cel mai bine să creați un formular de feedback dacă e vorba de site-ul dvs. În caz contrar, clientul, admirând lucrarea dvs, va închide supărat fila profilului dvs de pe Facebook.

Și nu uitați de imagini! A citi un text „uscat” (nu dă Doamne pe un fundal negru) e o mare încercare pentru vedere, de aceea nu ar fi rău să-l „diluați” cu imagini. Dar asigurați-vă că nu sunt protejate de autor. Căutați-le pe site-urile:
  1. Freepik.com
  2. Piktochart
  3. Unsplash
  4. Pexels
Și în sfârșit, partea cea mai interesantă:

Cum să convingi un client să scrie o recenzie sau să-ți permită să incluzi textul în portofoliu?


Nicicum. Puteți doar să-l rugați. Dacă nu dorește – nu va scrie și nu va permite. Totul depinde de cât de mulțumit este de comunicarea cu dvs și de calitatea muncii prestate. În caz contrar, el poate scrie o recenzie proastă, dar nu aveți nevoie de ea.

Unii copywriteri discută despre posibilitatea includerii textului în portofoliu în etapa de cunoaștere a clientului. Unii iau și lipesc linkuri sau capturi de ecran fără să întrebe.

Este important să știți un lucru: nu puteți copia textele. Chiar dacă vi s-ar permite, este mai bine să nu faceți asta, deoarece deteriorați unicitatea și dispoziția clientului.

În ceea ce privește convingerea clientului, vă pot ajuta doar soft-skill-urile bine dezvoltate și nimic altceva.
 

Articole asemănătoare