Tot mai puțini tineri pe piața muncii: vârsta medie a forței de muncă se apropie de 45 de ani

04 Mai, 2026 560
Tot mai puțini tineri pe piața muncii: vârsta medie a forței de muncă se apropie de 45 de ani

Forța de muncă din Republica Moldova îmbătrânește rapid, iar numărul angajaților continuă să scadă. Potrivit experților, vârsta medie a lucrătorilor se apropie deja de 45 de ani, transmite M1.

La începutul anului 2025 în țară erau aproximativ 616,5 de mii de persoane cu vârsta de peste 60 de ani (aproape 26% din populație), în timp ce numărul copiilor era de doar 494,1 de mii (20,7%).

Demograful Valeriu Sainsus afirmă că lipsa schimbului între generații și îmbătrânirea forței de muncă duc la creșterea costurilor pentru angajatori.

Pe acest fundal, se deteriorează rapid și raportul dintre angajați și pensionari – numărul lor din țară aproape s-a egalat. Găsești mai multe detalii pe acest link.

Mai puține brațe de muncă

Situația demografică generală este agravată de scăderea rapidă a populației apte de muncă.

„Dacă vom compara datele ultimelor două recensăminte, vedem că, pe de-o parte, numărul populației totale s-a redus cu 13,6%, în timp ce numărul populației cu vârstă aptă de muncă s-a redus cu 25,5%, Trăim ultimii ani în care mai putem beneficia de dividendul demografic”, a declarat expertul economic Stanislav Madan.

Madan evidențiază și un paradox al pieței muncii: pe de o parte, rata de ocupare rămâne relativ scăzută – 57-59% pentru grupa de vârstă de 20–64 ani, iar pe de altă parte, angajatorii se plâng de lipsa de personal.

„Acest lucru arată atât o problemă de calificări, cât și una de locuri de muncă decente”, a explicat expertul.

Lucrătorii au nevoie de competențe actuale

Neconcordanța dintre competențele lucrătorilor și cerințele pieței muncii a ajuns la 34,6% în anul 2024. Acest lucru reduce productivitatea și limitează creșterea economică, chiar și în condițiile existenței locurilor de muncă în Moldova.

„Vedem o reducere a supracalificării, dar crește subcalificarea: persoane cu studii mai reduse ocupă funcții care cer competențe mai înalte”, a afirmat Madan.

Migrația și structura populației cresc presiunea

În perioada dintre recensăminte, Republica Moldova a pierdut aproximativ 380 de mii de persoane, dintre care circa 320 de mii au plecat peste hotare. Prin urmare, piața muncii a pierdut în mare parte persoane din grupa de vârstă activă.

Situația este acutizată și de faptul că doar 46,4% din populație locuiesc în mediul urban, cu mult sub media Uniunii Europene (75%), ceea ce limitează ocuparea și activitatea economică.

Experții avertizează că fără măsuri sistemice, de la stimularea natalității până la întoarcerea migranților și reforme în educație, Moldova riscă să se confrunte cu un deficit de forță de muncă pe termen lung și cu o încetinire a dezvoltării economice.

Articole asemănătoare