Reforma salarială propusă de Ministerul Finanțelor pentru sectorul bugetar ar putea majora semnificativ veniturile celor mai înalți demnitari ai statului: începând cu 1 septembrie, salariile de bază ale președintelui, prim-ministrului și președintelui Parlamentului vor crește de trei ori, iar cele ale deputaților – de peste două ori.
Proiectul, care este supus consultărilor publice până la 2 iulie, prevede că pentru primele 3 funcții de stat salariul lunar de bază va crește la 65.100 de lei brut, față de 21.000 de lei în prezent, ceea ce înseamnă peste 52.000 de lei net, potrivit calculelor Radio Europa Liberă.
Salariul de bază în sectorul public este calculat prin înmulțirea coeficientului de salarizare cu valoarea de referință stabilită. În prezent, pentru cele mai înalte funcții de stat coeficientul este 15, iar valoarea de referință este de 1.400 de lei, ceea ce înseamnă un salariu de bază de 21.000 de lei brut.
În propunerea Ministerului Finanțelor, coeficientul pentru primele 3 funcții de stat este redus la 10,5, însă valoarea de referință este majorată la 6 200 de lei. Pentru aceasta va fi necesară și ajustarea bugetului de stat.
Este de menționat că, în prezent, salariul președintelui Republicii Moldova este unul dintre cele mai mici din regiune. Spre comparație, salariul președintelui României, Nicușor Dan, este de trei ori mai mare decât cel al Maiei Sandu.
Reforma prevede și modificarea coeficientului de salarizare și a valorii de referință pentru deputați. Ca urmare, salariul de bază al unui deputat ar putea ajunge la 36.809 lei brut. Aceasta reprezintă o majorare de peste două ori față de salariul de bază actual.
Pe lângă salariu, deputații beneficiază în prezent de diverse sporuri și compensații, inclusiv pentru transport și cazare în Chișinău.
În ceea ce îi privește pe miniștri, salariile acestora nu se vor modifica semnificativ, deoarece au fost majorate recent.