Înapoi

10 sfaturi pentru părinții care lucrează în Moldova

28 Ianuarie, 2022 23589
10 sfaturi pentru părinții care lucrează în Moldova

Nu e ușor să fii un părinte bun, când ești toată ziua la lucru. Nu e ușor nu înseamnă imposibil. Blogul Rabota.md a adunat 10 cele mai utile sfaturi de la psihologi și profesori care le vor fi de folos părinților lucrători.

  • Cum să susții un elev dacă mereu ești la serviciu?
  • Cum să faci față sentimentul de vinovăție și ar trebui oare să-l resimți?
  • Cum să folosești experiența în carieră în educarea copiilor?

Despre asta și multe altele găsiți în acest articol.
 

1. Temele de acasă trebuie să fie interesante pentru copil


Un părinte obișnuit ia telefonul în mâini aproximativ în a doua jumătate a zilei, după ce copiii se întorc de la școală. E necesar să verifice: dacă copilul a luat prânzul, dacă și-a făcut temele sau dacă a făcut vreo boroboață. Atunci când părinții nu sunt acasă, copiii care s-au săturat de școală sunt ultimii care se gândesc la temele de acasă. Iar dacă le fac, atunci o fac mai mult din simțul datoriei decât din interes.

Un mic lifehack: transformă procesul de studiere în așa mod, încât copilul singur să-și dorească să învețe.


Întrebați-vă copilul: ce i-ar plăcea să facă? Poate el visează să exploreze spațiul, să creieze benzi desenate sau să proiecteze roboți? Școlile-online oferă multe cursuri interesante pe care copiii le pot urma singuri sau prin video cu un mentor, în orice moment convenabil.

Este important ca, pe lângă cunoștințele școlare, copilul să aibă încă o resursă din care poate extrage cu plăcere cunoștințe.
 

2. Fii prietenul lui


Sfatul poate părea banal, dar nu toți părinții știu că relația dintre ei și copil nu este doar despre control, dar și despre prietenie.

În relația cu copilul nu este important cât timp petreceți cu el după serviciu, ci cum. Înțelegerea și încrederea sunt cheia viitoarelor relații puternice și calde ce pot fi atinse printr-o comunicare deschisă.

Vorbiți cu copiii, fiți interesați nu numai de succesul lor școlar, ci și de viața în afara școlii, relațiile lor cu prietenii și colegii, interesele, hobby-urile, cărțile pe care le-au citit și i-au impresionat. La rândul dvs, împărtășiți noutăți, opinii cu privire la o varietate de lucruri care i-ar putea interesa. Aduceți exemple.

Principalul este să vorbiți ca egali. Vei fi surprins, dar copilul poate fi interesat și de modul în care tu ai petrecut ziua și ce se întâmplă în sufletul tău. Dacă părintele își împărtășește emoțiile și sentimentele cu copilul său, atunci și el la rândul său o va face.

Pericolul este că mulți percep acest sfat ca pe un alt motiv de a monitoriza copilul și de a-i critica acțiunile. Când copiii vă vorbesc despre eșecuri sau despre comportamentul altor oameni care îi deranjează sau îi jignesc, nu trebuie să căutați motivul în acțiunile copiilor. Fiți de partea lor și evitați mustrările nesfârșite. Dați exemple din propriile greșeli și situații incomode.

Copilul trebuie să simtă că ceea ce i se întâmplă este important pentru tine și că pot mereu conta pe sprijinul și ajutorul tău.
 

3. Nu puneți notele din agendă mai presus de orice


Fiecare generație a suferit în copilărie abuzuri și chiar pedepse din partea părinților care s-au uitat în agendă și fiecare generație continuă să facă același lucru. Aș vrea să cred că într-o bună zi, lumea va realiza că principalul lucru nu sunt notele (primite de la profesori, nu de la oamenii care cunosc temeinic toate circumstanțele și caracteristicile copilului), ci atitudinea față de învățare.

Uitați expresia „ce notă ai adus astăzi?” și cu atât mai mult nu începeți cu ea conversația imediat ce ați ajuns acasă. De asemenea nu-i cereți copilului să vă explice imediat motivul pentru nota proastă în timp ce este supărat. Așează-te la masă, beți un ceai și abia apoi întrebați-l despre motive, fără a-l certa sau a-l instrui.

Toată lumea a luat note proaste la școală, la universitate, la serviciu. Gândește-te la tine în trecut, câte dintre acele note proaste le-ai meritat cu adevărat? Povestește-i copilului tău exemple din carieră sau școală, când nici tu, nici unii colegi nu reușeați totul, dar persistența și dorința de a deveni mai eficient au câștigat.

Lăudați copilul pentru toate reușitele, eforturile și sârguința lui, pentru ca mai târziu, când va veni momentul să-l certați pentru o greșeală, acesta să înțeleagă că e o acțiune justificată.
 

4. Respectați alegerea copilului și nu urmați stereotipurile


Unul dintre cele mai comune stereotipuri este că fetele sunt mai bune la științele umaniste, iar băieții la cele reale. Și dacă fiica ta rezolvă ecuațiile în câteva clipe, iar fiul tău scrie frumos eseuri ce ar trebui să faci? Să-i schimbi cu locurile? Fiecare persoană are talentul său care nu depinde de gen și trebuie respectat.

Gândește-te la colegii tăi de școală sau de universitate, prieteni: cu siguranță unii dintre ei au hobby-uri neobișnuite, care poate le-a devenit profesie. Povestește despre asta copiilor.

Pentru a face învățarea ușoară, interesantă și eficientă, copiii au nevoie de o strategie individuală de învățare. Există profesori care o dezvoltă ținând cont de toate punctele forte și slabe ale copilului, ritmul și stilul său de studiu.
 

5. Faceți surprize


Învățarea este grozavă, dar e nevoie și de relaxare și nu doar în weekend cu o carte pe canapea. Evenimentele vii, memorabile umplu viața cu energie. În plus, timpul liber este o oportunitate de a le da un exemplu copiilor și de a le oferi o nouă experiență sau, eventual, un nou hobby.

Transmite-i copilului cele mai bune abilități pe care le ai. Poate știi să gătești delicios, să desenezi frumos, să conduci perfect  o mașină sau un snowmobil: pentru tine acest lucru pare unul obișnuit, dar pentru un copil poate fi o descoperire strălucitoare.

Nu trebuie să promiți de luni că în weekend veți merge la picnic, pur și simplu mergeți. Un eveniment frumos neașteptat mereu e mai plăcut decât unul pe care îl aștepți dureros timp de o săptămână, iar în final, nu dă Doamne, se anulează.

6. Permiteți-i copilului să fie copil


E bine când copiii sunt geniali din copilărie, dar să nu uitați că creierul lor abia se formează și este foarte ușor să-l supraîncărcați. Copilăria este scurtă, nici nu ai observat când a zburat, iar în afară de carte nu-ți mai amintești nimic.

Nu împiedicați copiii să fie copii, să sară, să alerge, să se prostească, să se joace cu jucării – aceste lucruri trebuie făcute în copilărie. Hrănirea emoțională pentru o conștiință în creștere este la fel de importantă ca și cea informațională.

Nu ar trebui să stimulați în mod constant dezvoltarea copiilor, să-i intimidați cu neadmiterea la universitate și cu munca unui măturător. Acest lucru nu motivează, ci doar creează bariere între părinte și copil, creează presiuni și complexe.

7. Învățați copiii abilități utile în lumea contemporană


Cel mai probabil, teorema lui Fermat și definiția biosferei nu vor fi utile unui copil când va crește mare. Iar ceea ce este cu adevărat util în viață poate fi învățat nu doar la școală. De exemplu școala nu ne învață cum să găsești un loc de muncă part-time până a avea studii superioare, sau cum să economisești bani, sau cum să întâlnești și să comunici cu oamenii.

Educația financiară, tehnologie, comunicarea cu oamenii și modalități de rezolvare a problemelor cotidiene – toate pot fi explicate de părinți într-un mod ușor și accesibil copiilor. Aceste cunoștințe trebuie „sădite” încă din adolescență, atunci când sunt absorbite rapid și fixate pentru o lungă perioadă de timp. În plus acest lucru nu necesită tablă, cretă, timp special alocat sau un profesor: învățarea poate avea loc chiar în procesul de tăiere a legumelor pentru cină.

Pe măsură ce cresc, copiii îți vor fi recunoscători că sunt pregătiți pentru viață.
 

8. Jobul nu trebuie să fie o „gaură de iepure”


Știți gluma despre pisicile care, atunci când plecăm de acasă, cred că stăm după ușă tot acest timp? În cazul copiilor situația este similară: jobul despre care nu li se vorbește pare o cameră albă mitică, mijlocul căreia se află o masă plină cu hârtii, iar părinții le mută dintr-un loc în altul, toată ziua. Desigur, atunci când părintele este pompier sau medic, copilul este capabil să-și creeze o imagine mai realistă, dar dacă ești un angajat de birou, specialist IT, finanțator sau cineva și mai misterios?

Povestește-le copiilor despre fapte și evenimente interesante din cariera ta. Demonstrați-vă abilitățile profesionale în viața de zi cu zi – este foarte interesant pentru ei. Așa se formează, de altfel, „dinastii profesionale” de medici, pompieri, polițiști, militari și altele.

O înțelegere clară despre cine sunt părinții loc de profesie și cu ce se ocupă, îl ajută pe copil să se simtă mai încrezător.
 

9. Povestiți despre job din punctul de vedere al copiilor


Vor trece câțiva ani, iar copilul tău va intra în primul an de universitate. Poate că va studia fericit și fără griji sau poate nu va dori să piardă timpul și ar vrea să obțină un stagiu sau un loc de muncă part-time.

Nu va fi de prisos să-l pregătiți din timp pentru o astfel de întorsătură a evenimentelor. Viața școlară și viața profesională sunt fundamental diferite una de cealaltă. La școală nu trebuie să dovedești că ești demn să înveți acolo, pentru că ești tânăr și ambițios, școala nu are nevoie de CV și nu vei fi exmatriculat pentru 5 minute întârziere. Toate acestea trebuie explicate.

Cum să scrii un CV dacă ești încă tânăr, cum să te pregătești de primul interviul de angajare din viață, cum să găsești un loc de muncă, cum să cunoști oameni și să beneficiezi de cunoștințe, cum să comunici cu cei superiori ție, dar și cu subalternii – toate acestea sunt informații foarte importante și utile.

Vorbind despre asta, nu numai că vei ajuta copilul, dar te vei simți mândru de tine, pentru faptul că în timp ce lucrezi, nu pierzi contactul cu copiii, ci dimpotrivă, datorită muncii îi poți învăța ceva nou.
 

10. Nu vă faceți griji


Și ultimul, dar cel mai rațional sfat – nu vă faceți griji. Dacă nu ai învățat nimic nou în aliniatele de mai sus, dacă și așa urmezi sfaturile enumerate, atunci ești un părinte minunat care a găsit un echilibru între muncă și familie și nici una nu suferă din cauza celeilalte.

Chiar dacă unele sfaturi ți-au „deschis ochii” spre adevărata stare a lucrurilor – este foarte bine. Înseamnă că ai grijă de copii și chiar vrei să le oferi toate cele mai importante lucruri, să le fii prieten.
Milioane, miliarde de oameni de pe planetă stau la locul de muncă și își reproșează faptul că copiii sunt lăsați singuri acasă. E în regulă. E un semn sincer de grijă.

Dar amintește-ți că și părinții noștri au lucrat, dar reușeau să revină acasă de la serviciu, să ne îmbrățișeze și să ne povestească ceva nou, să ne laude pentru note bune, iar relația noastră nu a avut de suferit.

În plus, ne aflăm într-o lume digitală. Comunicarea prin mesagerie, desigur, nu va înlocui discuția în bucătărie cu o ceașcă de ceai cald, dar și aceasta este o conexiune care sprijină familia. 

Articole asemănătoare