Înapoi

Tichetele de masă: Ce-i asta? Pentru ce sunt? Cât costă?

12 Ianuarie, 2021 17282
Tichetele de masă: Ce-i asta? Pentru ce sunt? Cât costă?

În Republica Moldova, practica tichetelor de masă este larg răspândită. Cu toate acestea, mulți angajați și angajatori nu cunosc ce-i asta și la ce folosește. În acest articol veți găsi detalii despre acest concept, iar apoi veți trage o concluzie: aveți sau nu nevoie de tichete de masă.
 

Ce este tichetul de masă?

 
Definiția legală a unui tichet de masă este:

 
Tichet de masă – card de plată prevăzut la art. 5 pct. 401 din Codul fiscal, emis de către operator în condițiile prezentei legi, acordat de către angajator salariaților, pentru a fi folosit ca instrument de plată în scopul procurării de produse alimentare în unitățile comerciale/de alimentație publică care au încheiat un contract de prestare a serviciilor cu operatorul.


Totul despre tichetele de masă este reglementat de Legea Nr. 166 din  21 septembrie 2017 privind tichetele de masă, iar în continuare ne vom axa nu o dată pe prevederile acesteia.

Ideea inițială a tichetelor de masă era ca o parte din salariu al angajatului să nu fie impozitată. Eliberarea tichetelor de masă era gândită ca un stimul pentru angajați, un fel de adaos la salariu.

Cu toate acestea, la sfârșitul anului 2019, Guvernul a introdus o taxă pe tichetele de masă, aceasta fiind o cerință a Fondului Monetar Internațional la încheierea unui nou acord. Drept urmare, angajatorului i-a fost impus un impozit de 18%, iar angajatului de 6%. Totuși încă mai există unele scutiri fiscale pentru tichetele de masă.

Din valoarea tichetelor de masă nu se calculează prime de asigurare obligatorie de asistență medicală și impozit pe venit din salariu.


Valoarea tichetelor de masă nu include contribuția individuală de asigurări sociale de stat obligatorii.

În cazul în care valoarea nominală a tichetelor este mai mare decât limita stabilită pentru suma care depășește limita respectivă se calculează contribuții de asigurări sociale de stat obligatorii, prime de asigurare obligatorie de asistență medicală și impozit pe venit din salariu.

Lunch-card sau tichetul de masă astăzi  reprezintă o metodă de motivare a angajaților și posibilitatea de a diminua impozitul pe venit și cel medical al lucrătorului.

Care este valoarea tichetului de masă?


Potrivit legii privind tichetele de masă:

 
Articolul 4. Valoarea nominală a tichetelor de masă

(1) Valoarea nominală deductibilă în scopuri fiscale a unui tichet de masă pentru o zi lucrătoare trebuie să fie cuprinsă între 35 și 55 de lei.* Valoarea tichetelor de masă nu include contribuția individuală de asigurări sociale de stat obligatorii.

(3) Valoarea nominală a unui tichet de masă, prevăzută la alin. (1), se indexează anual, după caz, la 1 aprilie. Coeficientul de indexare constituie creşterea anuală a indicelui preţurilor de consum pentru anul precedent, determinată în modul stabilit de către Guvern.


*Legea nu specifică, însă, că de la 1 ianuarie 2020, valoarea nominală dedusă a tichetelor de masă în întreprinderile private trebuie să fie cuprinsă între 45 și 55 de lei.

Articolul 5 reglementează numărul și valoarea tichetelor de masă în raport cu numărul de zile lucrate de angajat.

 
Articolul 5. Numărul și valoarea tichetelor de masă

(2) Valoarea totală a tichetelor de masă transferată pe cardul de plată al salariatului trebuie să fie egală cu numărul zilelor lucrate efectiv de acesta pe parcursul lunii precedente înmulțit cu valoarea nominală a tichetului acordat salariatului.

(3) În numărul total de ore lucrate nu se include perioada în care salariatul este în deplasare în interes de serviciu și primește diurnă.

(4) Valoarea totală a tichetelor de masă, transferată pe cardul de plată al salariatului care desfășoară munca în schimburi, trebuie să fie egală cu numărul total de ore lucrate pe parcursul lunii precedente împărțit la opt, înmulțit cu valoarea nominală a tichetului acordat salariatului. Rezultatul se aproximează, conform regulilor matematice, până la un număr întreg.


Unde puteți folosi tichetul de masă?

 
Articolul 6. Utilizarea tichetelor de masă

(1) Tichetele de masă pot fi utilizate doar la unitățile comerciale/de alimentaţie publică care au încheiat contract de prestare a serviciilor cu operatorul.

(2) Tichetele de masă pot fi utilizate doar de salariat, la prezentarea actului de identitate.

(3) Se interzice folosirea tichetelor de masă pentru:

a) procurarea altor produse, decît cele alimentare;

b) procurarea articolelor din tutun, a băuturilor alcoolice, a vinului și a berii;

c) schimbul contra mijloacelor bănești în numerar.


De regulă, tichetele de masă sunt niște carduri bancare speciale. Mai rar se întâlnesc cupoane de hârtie. Lunch-cardul sau tichetul de masă în Moldova este emis astăzi doar de două bănci și o singură companie. Acest card poate fi folosit la un bancomat pentru a verifica soldul și pentru a achita serviciile unui operator autorizat.

Totodată:
  1. Tichetul de masă nu poate fi încasat;
  2. Nimeni altul decât angajatorul nu poate alimenta tichetul de masă;
  3. Prin tichetele de masă pot fi achitate doar produsele alimentare (și pungi pentru acestea în supermarketuri) sau prânzurile într-o cafenea autorizată ca operator de tichete de masă;
  4. Transferul bănesc pentru alimente se face de către angajator în fiecare lună, iar angajatul poate folosi acești bani timp de 3-6 luni, în funcție de condițiile operatorului;
  5. Legea obligă operatorul să ceară buletinul de identitate de la deținătorul tichetului de masă.

Stickerele lipite pe ușile magazinelor și restaurantelor ne dau ușor de înțeles dacă operează cu tichete de masă sau nu.

Concluzie


Angajatorul decide dacă oferă sau nu tichete de masă. Cel mai des acest lucru îl fac întreprinderile mari: atunci când există mulți angajați, tichetele pot deveni o economisire bună. În cazul companiilor mijlocii și mici, tichetele acționează ca un fel de motivație, o creștere a salariului și un bonus plăcut.

Articole asemănătoare