JTI Moldova, recertificată Top Employers

JTI Moldova, recertificată Top Employers
JTI oferă un mediu de lucru foarte bun în 35 de țări
 

Pentru al treilea an consecutiv, JTI a fost certificată Top Employer în Moldova și în Europa. Institutul Top Employers a evaluat politicile de resurse umane ale JTI Moldova, pe baza unor criterii cum ar fi strategia privind oamenii de talent din cadrul organizației, planificarea forței de muncă, cursurile și dezvoltarea profesională, gestionarea performanței, dezvoltarea abilităților de leadership, a carierei, compensațiile și beneficiile, cultura organizațională.

 

JTI este una dintre cele 8 companii din lume care au obținut și certificarea Top Employer la nivel Global pentru al doilea an consecutiv (certificarea internațională ca Angajator de Top pentru anul 2016). JTI a fost certificată de Institutul Top Employers într-un număr record de 35 de țări din întreaga lume, JTI Moldova numărându-se printre cele 24 de state europene recunoscute pentru mediul de lucru excelent oferit angajaților.

 

David Plink, CEO al Institutului Top Employers: „Din 1.100 de companii, doar opt au fost certificate Top Employer Global 2016. Această certificare internațională exclusivă, pe care compania a obținut-o pentru al doilea an consecutiv, subliniază valoarea excepțională a ofertei JTI ca angajator la nivel mondial”.

 

Dorin Pavaloi, Director JTI Moldova: „Suntem mândri că JTI Moldova a fost certificată pentru al treilea an consecutiv de Institutul Top Employers. Această certificare a fost posibilă prin implementarea celor mai bune practici de resurse umane și reprezintă o confirmare a mediului de lucru raliat celor mai riguroase standarde internaționale, precum și angajamentul privind dezvoltarea ariilor importante din activitatea noastră, pentru a deveni astfel un angajator și mai bun. Investiția permanentă în dezvoltarea oamenilor talentați din cadrul JTI, condițiile de lucru excelente și beneficiile oferite angajaților sunt pilonii de bază care au contribuit la certificarea de către prestigiosul Institut Top Employers.”

 

Nicolae Corlăteanu, Manager Human Resources, Corporate Affairs & Communications, JTI Moldova: „În 2016, JTI Moldova se află la cea de-a unsprezecea aniversare, fiind o echipă tânără, ambițioasă și plină de energie, care se dezvoltă într-un ritm rapid. Credem în capacitățile şi talentul oamenilor noștri, oferindu-le cadrul propice și oportunitățile prin care fiecare persoană să își pună în valoare potențialul. Un rol important în acest sens îl au procesele precum managementul performanței și al talentelor, planul de succesiune și managementul carierei, dar și programele care promovează consolidarea echipei. Toate acestea se află în ADN-ul JTI, contribuind la dezvoltarea aptitudinilor, competențelor angajaților și a culturii noastre organizaționale.”

 

Howard Parks, Vicepreşedinte Resurse Umane și membru al Comitetului Executiv al JTI: „Continua dezvoltare a JTI la nivel internațional și practica consecventă de asigurare a unui mediu de lucru apreciat de angajați au fost recunoscute din nou de către Top Employers. Aplicarea permanentă a unor standarde superioare privind practicile de Resurse Umane în toate regiunile a jucat un rol important în obținerea certificării într-un număr mai mare de țări, față de anul trecut. Dacă luăm în considerare și rezultatele unui studiu recent privind angajamentul oamenilor, potrivit cărora 95% dintre angajați au afirmat că doresc să depună mai multe eforturi pentru succesul companiei, este evident că avem un mediu de lucru de care putem fi mândri.”

###

Despre JTI

JTI, membră a Grupului Japan Tobacco, este unul dintre cei mai mari producători internaționali de produse din tutun. Având sediul central la Geneva, Elveția, JTI are circa 27.000 de angajați la nivel mondial și operațiuni în peste 120 de țări. Venitul de bază realizat în exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2014 a fost de 11,9 miliarde USD. Pentru mai multe informații, vizitați www.jti.com.

 

Referitor la Certificarea Internațională Top Employers

Top Employers Global este un program al Institutului Top Employers, destinat recunoașterii angajatorilor care creează, la nivel global, condiții optime pentru angajații lor, care să le permită să se dezvolte pe plan profesional și personal. Categoriile analizate în vederea acordării certificării, includ strategia privind oamenii de talent, planificarea forței de lucru, cursurile și dezvoltarea profesională, gestionarea performanței și dezvoltarea abilităților de conducere. Sunt eligibile pentru această certificare exclusiv organizațiile care își pot susține prezența la nivel mondial. În scopul calificării, o companie trebuie să dețină o certificare în cel puțin 20 de țări, printre care și în țara unde se află sediul central.

Добавить комментарий

Ваш e-mail не будет опубликован. Обязательные поля помечены *

Можно использовать следующие HTML-теги и атрибуты: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>